În urma articolului cu titlul „Se sparge buboiul de la Consiliul Judeţean Giurgiu! Tone de documente, ridicate de DNA în cazul privatizării CET şi al contractelor la Spital”, publicat în data de 28 octombrie 2016, am primit la redacţie un drept la replică semnat Dumitru Beianu, drept la replică pe care îl publicăm integral în rândurile ce urmează: 

“Privatizarea CET Giurgiu, finalizată în mandatul meu ca preşedinte, a fost un demers început în 2007 şi a reprezentat singura soluţie pentru asigurarea continuităţii încălzirii oraşului Giurgiu.

Referitor la preţul, considerat de dvs. prea mic, amintesc faptul că au fost nu mai puţin de 3 (trei) licitaţii publice pentru acest obiectiv, la primele două nefiind depusă nicio ofertă. Despre comisioane sau implicarea unor persoane neavenite e foarte bine să informaţi instituţiile abilitate, dacă aveţi cunoştinţă de asemenea fapte. Atât eu cât şi membrii comisiei, asemeni consilierilor judeţeni care au aprobat toate etapele procedurii, suntem foarte interesaţi să participăm la clarificarea tuturor elementelor care fac  obiectul unor eventuale reclamaţii depuse.

În ceea ce mă priveşte, aşa cum am mai declarat şi înainte de campania electorală pentru alegerile locale, voi răspunde organelor de cercetare dacă se va solicita acest lucru, pentru a explica toate raţiunile pentru care susţin că respectiva privatizare a salvat locuitorii oraşului Giurgiu de neplăcerile foarte periculoase ale unor ierni fără căldură în apartamente. În plus, susţin că nu au existat niciun fel de abateri de la prevederile legale, în ciuda prezentărilor trunchiate ce apar în media,  înaintea fiecărei runde de alegeri.

În privinţa contractelor de la Spitalul Judeţean, încheiate în aceeaşi perioadă, e prima oară când aud că lasă loc de suspiciuni. Dacă au fost încheiate în 2011, dar nu au fost finalizate sau nu mai funcţionează conform proiectelor aprobate de Consiliul judeţean, vă amintesc faptul că mandatul meu s-a încheiat în mai 2012, încă într-un mod abrupt, astfel vă rog să fiţi convinşi că nu ar fi existat probleme privind buna funcţionare a unui sistem de producere a apei calde cum au fost implementate şi la Spitalul Judeţean, la Spitalul Bolintin Vale şi, cum bine se ştie, se găsesc în exploatare în foarte multe gospodării din municipiul Giurgiu; sistemul de producere cu panouri solare fiind uşor de exploatat şi reparat, la nevoie.

V-aş rămâne dator dacă aţi accepta să publicaţi prezentul drept la replică, dincolo de prevederile legale existente şi în domeniul presei, şi vă asigur că stau la dispoziţia Dvs., dar şi oricărei alte persoane interesate, pentru clarificarea oricăruia dintre numeroasele proiecte implementate în perioada 2008 – 2012.

Cu stimă,

            Dumitru Beianu”

  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.