Aceasta, în urmă săpăturilor făcute la Mănăstirea Comana, lucrări prinse în proiectul „Restaurarea şi valorificarea turistică durabilă a monumentului istoric Mănăstirea Comana şi modernizarea infrastructurii conexe” a cărui finalizare a fost anunţată oficial, luni, 17 octombrie.

Jurnaliştii giurgiuveni au fost, aşadar, invitaţi la sediul Consiliului Judeţean Giurgiu la conferinţa de presă de final a proiectului finanţat prin Regio 2007-2013, cu o valoare de peste 30 de milioane de lei.

„Vreau doar să le mulţumesc colegilor mei din Consiliul Judeţean pentru efortul depus în cadrul acestui proiect. Nu este decât meritul lor, nici al meu şi nici al preşedintelui dinaintea mea. Sunt bucuros că acest proiect atât de important a fost finalizat şi sunt convins că efectele ulterioare se vor vedea inclusiv în numărul turiştilor care vor merge la Comana”, a spus preşedintele CJ Giurgiu, Marian Mina.dsc_0046

Managerul proiectului, Miruna Eftimiu, a prezentat, pe scurt, informaţii despre proiect, despre obiective generale şi specifice şi a menţionat că prin implementarea acestui proiect a fost promovat potenţialul turistic al zonei, cel cultural, cel memorialistic, dar şi cel legat de cadrul natural deosebit din zona traseului de vizitare.

A mulţumit pentru realizarea investiţiilor la Mănăstirea Comana stareţul Mihai Muscariu. El a reamintit cât de important este lăcaşul de cult din toate punctele de vedere pentru judeţul nostru.dsc_0060

„Aşa cum este ştiut, toată arta medievală din România a luat naştere în mănăstiri. Acest obiectiv atât de important pentru noi a fost restaurat şi, astfel, reaşezat cu multă mândrie pe traseul culturii noastre. S-au împlinit 555 de ani de atestare documentară a Mănăstirii care, vă reamintesc, a fost, pe rând închisoare, şcoală, Prefectură şi chiar spital militar. Acum, toate corpurile sunt reabilitate, Casa Domnească, biserica, dar şi corpurile de chilii. Au fost descoperite, în urma săpăturilor, artefacte din Neolitic ce vor fi expuse într-un muzeu amenajat în spatele bisericii. De asemenea, au fost descoperite şi morminte ale soldaţilor din Primul Război Mondial, osemintele acestora urmând să fie depuse în Mausoleul din cadrul Mănăstirii”, a spus părintele Mihai Muscariu.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, directorul Direcţiei de Cooperare Interegională a CJ Giurgiu, Nicu Mardale, a prezentat, pe scurt, alte proiecte ale instituţiei în zona Comana.dsc_0043

„A fost, aşa cum este cunoscut, finalizat proiectul privind Balta Comana, amenajarea digului-baraj ce a condus la crearea Deltei Neajlovului. De asemenea, sunt în derulare alte două proiecte, de această dată pe infrastructură rutieră, respectiv pentru reabilitarea şi modernizarea drumurilor Judeţene 411 şi 603, dar avem în faza de evaluare şi un proiect privind amenjarea unui Centru Socio-Cultural, depus pe Programul Interreg România-Bulgaria”, a declarat Mardale.

Proiectul pentru restaurarea Mănăstirii Comana a fost implementat începând cu anul 2010.

Mai multe informaţii despre proiect puteţi găsi AICI: https://www.facebook.com/profile.php?id=100013040142107&sk=photos&collection_token=100013040142107%3A2305272732%3A69&set=a.183685082076162.1073741837.100013040142107&type=3&pnref=story.unseen-section

Text şi foto: Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.