De această dată, elevii clasei de dans popular din cadrul Şcolii Populare de Arte a Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale(CJCPCT) Giurgiu au mers în Macedonia, la Festivalul „Macedonian Sun”.

Copiii, elevi în clasele III-VI, conduşi de profesorul Velicu Prodan, au dansat în faţa unui public alcătuit din artişti din alte patru ţări: Macedonia, Bulgaria, Polonia şi Serbia.

„Este pentru prima dată când copiii, membri ai trupei Muguraş de Sălcioară, au participat la un festival internaţional. Ei au mai mers la concursuri similare, dar doar în România. S-au descurcat foarte bine, deşi au fost cei mai mici concurenţi, şi le-a plăcut foarte mult, aşteptând cu nerăbdare să participe la următorul festival. Evenimentul din Macedonia a debutat cu o paradă a trupelor şi a continuat cu spectacolele celor 11 formaţii din cele cinci ţări participante”, spune directorul CJCPCT Giurgiu, Carmen Peţanca.

Festivalul „Macedonian Sun” 2016 a ajuns la cea de-a VII-a ediţie şi s-a desfăşurat în perioada 8-12 septembrie.

Sursă text şi foto: Facebook- CJ Giurgiu şi CJCPCT Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.