Incerdibil până unde poate ajunge tupeul celor de la PNL, atunci când îi acuză pe alţii de ceea ce se dovedeşte că, de fapt, ar cam face ei!

Astfel, mai întâi, şi-au pus toate conturile false din dotare să posteze la greu informaţia că ai lor contracandidaţi ar merge pe metoda „flotantul” ca să câştige alegerile în diferite comune. Dar despre ce comune credeţi că vorbim aici? Păi, tocmai despre alea care sunt conduse de primari respectaţi şi apreciaţi de toţi cetăţenii, edili pe care oricât i-ar blama cei care n-au mai pus mâna pe ei, câştigă detaşat de fiecare dată. Pentru că merită şi pentru că oamenii ştiu asta!

Aşadar, s-au apucat PNL-iştii să strige hoţu’, când în curtea lor, la Ulmi mai exact, la Badea Ioana cu precizie, s-ar fi „cuibărit” vreo 45 de „flotanţi” d-ăştia. Într-o singură gospodărie, într-un timp foarte scurt…

Apăi, ori tanti Ioana şi-a tras rapid pensiune de câteva margarete că doar stră într-o zonă turistică pe care n-ai voie să o ratezi, ori… autorităţile ar cam trebui să-şi facă treaba şi s-o calce niţel, ca să verifice dacă informaţiile-s reale! Zicem şi noi, nu aruncăm gunoiul de colo-colo…

Conform surselor noastre, acesta nu ar fi, de altfle, singurul caz în judeţ! Până la veşti mai bune, ce trebuie să reţină domnii ăştia cică liberali este că NU mai merge cu „hoţul strigă hoţii”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.