Vicepreşedintele PSD Giurgiu Marian Mina a făcut această declaraţie joi, 12 mai, în cadrul unei conferinţe de presă.

DSC_0190„Nici nu a început bine campania electorală şi am constatat că PNL, în judeţ, nu respectă legea cu privire la materialele electorale. Mă refer la faptul că tricourile, eşarfele purtate de ei(în întâlnirile pe care le au prin sate, n.r.) poartă însemnele partidului. În plus, la domnul Gavrilă(Dumitru Gavrilă, n.r.) am văzut pe tricoul purtat de el chiar un îndemn electoral, ceea ce este interzis! În plus, nici afişele lipite de PNL nu sunt conforme cu legea în vigoare. Îi anunţăm pe liberali că suntem foarte atenţi şi că nu tolerăm asemenea derapaje. De altfel, am şi depus o contestaţie în acest sens la Biroul Electoral”, a declarat Marian Mina.pnl votati

La rândul său, vicepreşedintele social-democrat, primarul din Ghimpaţi, Constantin Cărăpănceanu, a atras atenţia asupra unei alte practici ale celor care lipesc afişe pe gardurile oamenilor. „Am un caz în comună, vă pot oferi şi numele femeii căreia cei de la PNL i-au cerut acordul să lipească afişe cu, au zis ei, <<domnul primar>>… Ea a spus că bineînţeles că vrea afiş cu primarul, cu mine adică, dar, evident, era vorba despre candidatul lor”, a spus Cărăpănceanu.DSC_0187

Pe de altă parte, într-un alt context, primarul din Ghimpaţi a zis că el „pune afişe în casele oamenilor” şi că-l lasă pe candidatul PNL să se afişeze singur în locuri publice. „Îi las, şi pe el şi pe Beianu(Dumitru Beianu, copreşedinte PNL Giurgiu, n.r.) să păzească ei panourile cu afişele lui Bădilă. Le las şi o şampanie acolo, dar le pun şi ouă să ciocnească. Că doar ei sunt eternii candidaţi…”, a mai declarat Constantin Cărăpănceanu, la aceeaşi conferinţă de presă a PSD Giurgiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.