Aşa cum este cunoscut, liberalismul ar trebui să constea în „promovarea unor schimbări care să ţină cont de condiţiile istorice nou apărute si, mai ales, de libertatea economică şi politică a individului în relaţia cu statul”.

Doctrina liberală prevede şi faptul că, în această relaţie, „statul nu trebuie să intervină în viaţa social-economică şi trebuie să garanteze exercitarea drepturilor şi libertăţilor individului, inclusiv libertatea de întreprindere economică pe baza apărării şi respectării proprietăţii private”. Destul de alambicat pentru omul de rând, dar, măcar printre rânduri poate fi citit şi comparat. Cam aşa stă treaba cu liberalismul. În… cărţi. Care dintre aspectele de mai sus sau toate celelalte exprimate în doctrina liberală per ansamblu mai sunt respectate de „marele şi noul” PNL? Românii judecă şi vor decide la momentul potrivit.

Măcinaţi – din interior spre exterior- de PDL-işti, de „foştii” susţinători ai lui Traian Băsescu- rămaşi în memoria colectivă drept măcelarii pensiilor, salariilor, „maeştrii” închiderii spitalelor, recordmeni la protestele societăţii civile împotriva lor şi ăi mai… daţi în vileag în privinţa halirii banilor din retrocedări-, liberalii au cam rămas, inclusiv la nivel local, se pare, doar cu ideile… Cu pretenţia acceptării la nesfârşit, într-un judeţ sătul de aşa ceva, de către cetăţeni a doar unei proiectări a doar unei imagini pe care reuşise, înainte de 2008, să o contureze Călin-Popescu Tăriceanu, de exemplu, dar pe care contextul europeano-mondial greu de crezut s-o mai permită. Orice ar putea însemna asta.

Iar la nivel local, contextul pare a fi şi mai ostil, dar asta din pricina greşelilor reclamate de cetăţeni referitor la toate mandatele galbene, începând cu cel de la Primărie şi culminând cu cele două de la Consiliul Judeţean.

 „Strategii” online fără cap şi fără coadă?

Crezând că ceea ce s-a întâmplat cu Iohannis, în noiembrie 2016, cu fenomenul Facebook şi chiar cu manifestaţiile de după tragedia din Colectiv, ţine la nesfârşit, liberalii şi-au mai încercat o dată norocul, în mod agresiv, pe reţelele de socializare. Înainte de localele din 2016. N-au înţeles, însă, o chestie: strategiile astea sunt făcute cu cap şi cu bani.

Zgârciţi, se pare, de data asta n-au mai angajat experţi, ci au ales, la Giurgiu cel puţin, oameni care nu prea le fac cinste. Mulţi dintre ei, adică. Care le fac rău, aşadar nu bine. Agresivitatea a fost dusă la extrem( pentru că pe Internet te poţi ascunde liniştit după nume şi imagini false) atât împotriva adversarilor politici, cât şi a jurnaliştilor. În cazul din urmă s-a încercat, cel mai probabil, decredibilizarea presei care nu ţine cu PNL, dar despre asta s-a tot scris.

Revenind la ideea din titlul acestui articol, după ce „monstrul de pe Facebook” deveninse de nestăpânit- după cum au spus-o mai mulţi- liberalii giurgiuveni au zis, probabil, s-o lase mai moale o vreme şi să schimbe placa, altfel pierd la imagine mai rău decât au făcut-o deja.

Au anunţat că, de fapt, ei vor o campanie decentă, a proiectelor, ideilor şi candidaţilor. Asta, desigur, în timp ce susţinătorii lor(care şi-au schimbat doar conturile false…) continuă să lovească necalculat în tot ce respiră în afara PNL.

Banii pentru proiecte- pentru ei reprezintă „pomeni” electorale

Cel mai rău le va pica, fără îndoială, ironizarea şi aducerea de acuzaţii grave la adresa celor care au făcut eforturi pentru sprijinirea primarilor în vederea tuturor realizărilor înregistrate, în ultimii aproape 4 ani, în comunele giurgiuvene. Susţinătorii şi şefii lor liberali spun că PSD-iştii s-ar fi folosit de fonduri guvernamentale pentru „şantajarea” primarilor.

Adică, le-au dat bani să facă treabă! Ce neruşinare!

Cum ar veni, ca să nu se supere liberalii giurgiuveni şi să aibă cum să spună că nici social-democraţii n-au făcut mare lucru, aşa ca ei, Guvernul Ponta ar fi trebuit să nu le dea nimic, ba chiar să le ia! Pe modelul portocaliu, exact!

„Pomană electorală fondurile pentru apă, canal, drumuri! Pomană electorală pentru majorarea pensiilor, salariilor, pentru reducerea TVA la alimente, pentru reducerea CAS!”.

Asta strigă liberalii şi la nivel naţional, dar şi local, în timp ce românii, giurgiuvenii se uită tot mai chiorâş la ei.

Proiecte ale liberalilor, nefinalizate nici acum

Şi toate strigătele acestea, după ce, timp de 8 ani, PNL a fost la conducerea Consiliului Judeţean. Prima oară, sub conducerea lui Dumitru Beianu(din nou candidat la funcţia de şef de judeţ). N-a contestat nimeni proiectele/ ori valoare acestora depuse în mandatul său, ci faptul că cele mai multe nici până acum nu au fost finalizate(vezi depozitul ecologic, DJ 603, DJ 411, Mănăstirea Comana etc.). Dincolo de problema cu firmele şi clauzele şi întârzierile, Giurgiu a avut şi „bafta” de a-l avea preşedinte, în următoarea perioadă, pe un alt liberal, duşmanul declarat al lui Beianu, Vasile Mustăţea. Încă 4 ani de „liberalism”, de… „idei, proiecte şi candidaţi”, la Giurgiu…

Numai că despre lipsa şantierelor, din acest mandat, am tot scris.

Pe acest fond, liberalii vin şi critică rezultate precum acestea:2 psd

10169191_929087683874974_5881304139133200562_n

Şi vin şi spun că, dacă le mai dăm o a TREIA şansă, vor revoluţiona tot ce înseamnă Giurgiu. Cum? Păi, candidatul Florian Nicolae n-a anunţat încă ce vrea să facă. A zis, de câteva ori, doar că se va sfătui cu giurgiuvenii cum şi ce, cât şi cum să facă(în afară de cele 12 poduri peste Dunăre) iar Dumitru Beianu îşi axează discursul mai degrabă împotriva contracandidatului lui Florian Nicolae(Nicolae Barbu), aducând în faţă probleme din municipiu(mansardare şi parcări supraterane…), deşi candidează un pic mai sus.

(A, dar să nu uităm de controversatul caz în care consilierii locali PNL(alături de cei de la ALDE şi UNPR) au pus piedică, cel puţin o perioadă, realizării de parcări în Tineretului, locuri de joacă şi de agrement la grădiniţe! Că ce a făcut Lucian Iliescu prin fondurile record primite de la CJ, anterior acestei perioade, n-or să uite giurgiuvenii…)

Sigur că de idei suntem plini toţi, de vorbe la fel de sătui, iar cum proiectele sunt în parte, după cum notau colegii de la Giurgiu Acum, aceleaşi de acum 4 ani, şi în timp ce candidaţii spun mai nimic, în afară de criticarea jurnaliştilor care nu-i susţin, rămâne cum am stabilit: Caţavencu: Fratilor! (toti se-ntorc si-l asculta.) Dupa lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iata visul nostru realizat! Ce eram acuma catva timp Inainte de Crimeea? Am luptat si am progresat: ieri obscuritate, azi lumina! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri Intristarea, azi veselia!… Iata avantajele progresului! Iata binefacerile unui sistem constitutional! Replica din piesa de teatru „O scrisoare pierduta” (1884)

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.