25 martie, zi importantă pentru Poliţia Română. Cu această ocazie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu a organizat la sediul instituţiei Ziua Porţilor Deschise, ocazie cu care vizitatorii s-au putut familiariza cu activităţile desfăşurate de structurile poliţiei.

„Ofiţeri şi agenţi, specialişti în domeniul criminalistic, prevenirii criminalităţii, resurselor umane şi poliţişti de proximitate au prezentat informaţii despre activităţile specifice, metodele folosite în capturarea unor suspecţi, rolul şi locul poliţistului în comunitate, totodată fiind făcute și ofertele educaționale ale școlilor de poliție.

Poliţiştii au prezentat vizitatorilor, echipamentul de protecţie al Serviciului de Acțiuni Speciale, armamentul şi autospecialele din dotare, mijloacele tehnice şi autolaboratoarele folosite de specialiştii criminalişti cu ocazia efectuării cercetării la locul comiterii unei infracţiuni precum şi câinii de serviciu folosiţi pentru prinderea infractorilor.

Poliţiştii rutieri au fost prezenţi cu autospecialele dotate cu tehnică de măsurare a vitezei pe care aceştia le folosesc în activităţile curente pentru prevenirea riscului rutier şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Pentru antrenarea atmosferei şi captarea atenţiei publicului, poliţiştii Serviciului de Acţiuni Speciale au prezentat exerciţii demonstrative ce au cuprins tactici şi metode de intervenţie.

La manifestarea de astăzi au participat elevi, profesori din unităţile de învăţământ, cetăţeni şi reprezentanţii mass-mediei.

Tot cu ocazia Zilei Politiei Romane, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Giurgiu, au distribuit conducătorilor auto flyere conținând mesaje de prevenire a accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată.

Începând cu ora 12.00, în sala de festivităţi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu s-a desfăşurat o şedinţă festivă, la care alături de poliţişti au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, reprezentanţi ai instituţiilor descentralizate, organizaţiilor profesionale şi sindicale ale poliţiştilor precum şi reprezentanţi de la Episcopia Giurgiului.

Cu ocazia manifestării a fost prezentată semnificaţia Zilei Poliţiei Române şi  mesajele domnului ministru al Ministerului Afacerilor Interne și Inspectorului General al Poliţiei Române”.

 

IPJ Giurgiu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.