S-a spus că primarilor în funcţie alegerile într-un singur tur îi avantajează. Probabil, dar sunt edili care nu prea au concurenţă şi care ridică, totuşi, acest subiect, din punct de vedere principial şi chiar legal, criticându-i pe liberali pentru „răzgândeala lor” pe această temă.

Unul este primarul din Ghimpaţi, Constantin Cărăpănceanu, un edil care, fără îndoială, nu prea are emoţii la alegeri.DSC_0156

„Au votat întâi pentru un singur tur şi apoi, cu câteva luni înainte de alegeri, liberalii vor să schimbe o lege care n-a fost aplicată. Şi mai mult, acum dau în judecată Guvernul Cioloş că nu vrea s-o modifice. Păi, ce-i asta? Când ceri mireasa, în ziua nunţii? Când tocmeşti lăutarii, în ziua nunţii? Până şi preşedintele Iohannis a spus că nu este un lucru bun. Cred că ceea ce au făcut liberalii este o forţare ce nu-şi are rostul”, a declarat Cărăpănceanu.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că alegerile locale în două tururi sunt mai potrivite, însă trebuie analizată foarte bine schimbarea unei legi înainte de a fi aplicată, scrie presa centrală.

„Cred că alegerile în două tururi sunt mai potrivite, însă trebuie să acceptăm câteva principii de soliditate a legislației, să schimbăm o lege înainte de a fi vreodată aplicată trebuie să judecăm foarte bine. (…) Un pic de răbdare (…) cred că ne-ar face bine”, a spus Iohannis la o dezbatere publică.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.