Preşedintele PSD Giurgiu a făcut această afirmaţie, joi, 18 februarie, în conferinţă de presă, pornind de la unele speculaţii apărute în presă, potrivit cărora PSD i-ar curta pe Lucian Iliescu şi Marin Anton(UNPR).

„N-au fost invitaţi, nu sunt şi nu vor fi invitaţi, cel puţin de mine, să intre în PSD. Eu sunt de 25 de ani în acelaşi partid şi am principii. Referitor la alianţe, vă spun că îmi doresc să avem o majoritate în Consiliul Judeţean pentru că, în doar 3 ani, am reuşit să ne validăm în faţa oamenilor. Avem peste 1.300 de miliarde, aduse pe proiecte în comunele judeţului, avem peste 400 de kilometri de drumuri reabilitate şi 600 de kilometri de reţele de apă. Am demonstrat că suntem în stare să administrăm judeţul, chiar fără să avem conducerea Consiliului Judeţean”, a spus Bădălău.

El a menţionat, totodată, că PSD va coopera cu oricine îşi doreşte dezvoltarea acestui judeţ

„Singura alianţă trebuie să fie cu cetăţeanul! Vom face alianţe cu oricine îşi doreşte şi pune umărul la dezvoltarea judeţului. Nu cu cineva care vine doar cu idei de carieră, care acţionează doar în interes personal. Nu vom negocia niciun post, nu vindem nimic pentru a pune sus oameni care au doar ambiţii personale. Timp de 8 ani, cât judeţul a fost sub conducerea PNL, a fost un dezastru. Vrem majoritate în Consiliul Judeţean pentru a continua proiectele pe care le-am început”, a mai declarat preşedintele PSD Giurgiu.

Niculae Bădălău a menţionat şi că organizaţia pe care o conduce va merge, în fiecare oraş, respectiv comună pe liste separate, la alegerile din vară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.