Consilierii judeţeni s-au reunit luni, 8 februarie, în şedinţă ordinară, iar principalul punct de pe ordinea de zi s-a referit la aprobarea bugetului judeţului Giurgiu.

Contrar aşteptărilor, dezbateri pe acest subiect, cu privire la modul de împărţire a banilor, nu au fost. S-a discutat, aprins, din nou, pe tema celor cinci proiecte europene al căror termen de finalizare a fost prelungit, însă acesta va constitui un subiect separat.

Revenind la buget, la fel important ca şi capitolul funcţionare a instituţiei şi a subordonatelor este, desigur, acela al programului de investiţii pe 2016.

Potrivit referatului ce însoţeşte proiectul de buget, anul acesta, au fost alocate segmentului menţionat peste 74 de milioane de lei din care peste 50 de milioane reprezintă bugetul local, aproape 16 milioane credite interne şi 7,7 milioane- venituri proprii.

Printre sumele ce vor fi investite, în 2016, enumerăm: 1,4 milioane de lei- cheltuieli pentru elaborarea proiectelor şi altor studii aferente obiectivelor de investiţii, 12.000 lei- cheltuieli pentru achiziţionarea de dotări independente privind desfăşurarea în bune condiţii a activităţii Centrului Militar Judeţean.

La capitolul Cultură, Recreere şi Religie, CJ Giurgiu alocă peste 9 milioane de lei. Exemple: 13.000 de lei sunt alocaţi pentru reabilitarea Muzeului Judeţean „Teohari Antonescu”, 40.000 de lei Centrului de Conservare, peste 4 milioane pentru reabilitarea Teatrului „Tudor Vianu”, peste un milion pentru reabilitarea sediului Bibliotecii Judeţene din strada Ştefan cel Mare.

Peste 37 de milioane de lei merg la capitolul Transporturi.

Dintre acestea, 31 de milioane reprezintă proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile. Aici intră şi DJ 411, DJ 603, DJ 504.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu sunt alocate 4,8 milioane de lei. 4,4 milioane vor fi folosite pentru cheltuielile aferente echipamentelor medicale achiziţionate în leasing, anii anteriori, dar şi pentru achiziţionarea unor aparate noi, precum mamograful. De asemenea, peste un milion de lei vor fi alocaţi pentru reabilitarea clădirii spitalului vechi şi amenajarea curţii unităţii sanitare.

Mai jos, aveţi întregul referat iar pe site-ul Consiliului Judeţean, AICI puteţi consulta întregul buget al CJ Giurgiu, pe anul 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.