Numai cine a fost, acolo, în misiunile de salvare, cine a îndurat frigul, cine s-a expus la, poate, aceleaşi riscuri, ştie ce înseamnă, de fapt, un atare bilanţ, ştie că nu sunt numai cifre.

De sâmbătă, 16 ianuarie, ora 20.00, şi până duminică, 17 ianuarie, la aceeaşi oră, echipele de salvare alcătuite din pompieri, politişti, medici de la Ambulanţă, jandarmi, au lucrat la foc automat pentru salvarea giurgiuvenilor aflaţi în situaţii de urgenţă.

Astfel, într-un comunicat de presă al celor de la Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, în 24 de ore, au fost 27 de intervenţii pentru deblocarea persoanelor rămase în maşini, în nămeţi.

76 de persoane au fost, astfel, salvate. 56 de maşini au fost scoase din zăpadă.

Totodată, s-a acţionat pentru degajarea a trei stâlpi căzuţi pe carosabil, trei fire de telecomunicaţii şi şapte copaci prăbuşiţi.

De asemenea, pompierii au intervenit la stingerea unui incendiu la o maşină, iar altul la o locuinţă. În plus, a fost şi o intervenţie de căutare a unei persoane înecate, nouă intervenţii SMURD şi sprijinirea a 86 de intervenţii ale Serviciului de Ambulanţă Giurgiu.

Giurgiu a ieşit, de seara trecută, de sub Codul Portocaliu de ninsori abundente şi viscol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.