Mai multe controale s-au derulat în ultimele zile de către pompierii giurgiuveni iar rezultatele au fost transmise presei printr-un comunicat.

Astfel, weekendul trecut, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) „Vlaşca” al judeţului Giurgiu au făcut 19 controale de prevenire a situaţiilor de urgenţă pe raza judeţului Giurgiu.

„În urma controalelor au fost aplicate patru avertismente, patru amenzi contravenţionale în cuantum de 110.001 lei, au fost înaintate un număr de 5 înştiinţări adresate conducerii obiectivelorşi a fost dispusă măsura complementară de oprire a funcţionării unei unităţi de alimentaţie publică  din localitatea Giurgiu”, este precizat în comunicat.

Pompierii mai anunţă că săptămâna trecută, controalele de prevenire s-au desfăşurat pe raza municipiului, la agenţi economici de tipul baruri, cafenele.

„Sâmbătă 12 decembrie, au fost controlate cinci obiective de pe raza localităţilor Floreşti, Stoeneşti, Bolintin Vale şi Vînătorii Mici care figurau că au activitatea suspendată constatîndu-se că acestea erau fără activitate.  Reamintim pe această cale că înlăturarea sau distrugerea sigiliului aplicat de inspectorii de prevenire se consideră infracţiune şi se pedepseşte conform legi”, este menţionat în comunicat.

Revenind la unitatea închisă, pompierii precizează că activitatea de control s-a lăsat cu scandal.

„Când au ajuns la sediul acestuia ofiţerilor nu le-a fost permis accesul în incintă, administratorul localului aducînd injurii şi ameninţări, personalului şi comenzi Inspectoratului fiind necesară intervenţia echipajelor de poliţie şi jandarmi pentru calmarea situaţiei. În urma constatării faptului că nu exista autorizaţie de securitate la incendiu, localul a fost evacuat şi a fost dispusă măsura complementară de oprire a funcţionării. Inspectorii au aplicat în cauză şi două sancţiuni de 10.000 respectiv 80.000 lei”, anunţă pompierii.

Pentru injuriile şi ameninţările aduse ofiţerilor I.S.U. s-a luat legătura cu organele abilitate pentru dispunerea măsurilor/acţiunilor ce se vor întreprinde împotriva persoanei în cauză.

Societatea respectivă a mai fost controlată în 2014 respectiv 2015 şi amendată în cuantum de 7.500 lei de către  inspectorii de prevenire ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vlaşca” al judeţului Giurgiu pentru lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu.

În urma participării, în anul 2014, a reprezentantului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vlaşca” al judeţului Giurgiu în cadrul comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor la obiectivul respectiv, au fost găsite o serie de nereguli grave care pun în pericol viaţa utilizatorilor în cazul producerii unei situaţii de urgenţă din care amintim:

– conductele de alimentare a hidranţilor interiori sunt de plastic,

– existenţa unui prag aflat pe calea de evacuare de la intrarea principală,

– una din scările exterioare deschise de evacuare nu corespunde legislaţiei în vigoare,

– iluminatul de siguranţă nu corespunde normelor în vigoare”, este precizat în comunicatul ISU Giurgiu.

În perioada următoare, mai spun aceştia, controalele vor continua pentru urmărirea respectării măsurilor de securitate la incendiu şi se vor axa cu precădere la obiectivele care au activitatea întreruptă sau le-a fost oprită funcţionarea. Vor fi controlate şi cele care au autorizaţie de securitate la incendiu pentru a vedea dacă acestea respectă condiţiile şi măsurile dispuse de aceasta.

În zilele de Crăciun şi Revelion întreg efectivul inspecţiei de prevenire a incendiilor împreună cu ofiţeri de la detaşamentele de pompieri va verifica la nivelul judeţului toate obiectivele autorizate/neautorizate care pot organiza activităţi cu public numeros.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.