Secretar executiv al PSD şi secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Răzvan Cuc, în conferinţă de presă, şi-a exprimat, la rândul său, opinia cu privire la cele mai arzătoare subiecte ale momentului.

În primul rând, i-a felicitat pe cei care au dat dovadă de solidaritate, de la aprinderea unei lumânări şi până la donări de bani şi de sânge. „Sunt, totuşi, gesturi normale cărora nu avem voie să le dăm o altă conotaţie. Lăudabil este şi modul în care s-au mobilizat autorităţile centrale, de la momentul nefericit şi până în prezent”, a spus el.

Legat de demisia lui Victor Ponta, Cuc a precizat: „Premierul a făcut un gest de mare conduită. Are dreptate, politic ne certăm cu oricine, dar cu oamenii nu(…). Menţionez că am avut, zilele trecute, o întâlnire cu miniştrii, inclusiv cu cel al Transporturilor şi am stabilit că este normal să ne vedem de treabă în continuare. Legea bugetului trebuie trecută de un guvern legitim. Riscăm să pierdem fonduri europene, inclusiv în domeniul infrastructurii rutiere, dacă nu venim cât mai repede cu un buget naţional”.

Pe de altă parte, legat de protestele românilor, Răzvan Cuc a declarat că oamenii sunt îndreptăţiţi să-şi spună nemulţumirile, însă, se pare că nu toţi au dreptul acesta.

„Am văzut la tv, şi îmi pare rău că nu am apucat să filmez, un domn care a ridicat o pancartă şi a fost acoperit imediat de ceilalţi de lângă ei. Nu trebuie să încorsetăm comunicarea, sunt lucruri primejdioase şi sunt de acord cu Victor Ponta care a spus că cei care vor folosi politic aceste manifestaţii, le vor deconta mai târziu. Astfel, consider că cel mai periculos lucru este ne considerăm liberi, fiind, de fapt, manipulaţi”, a conchis Cuc.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.