teoDeputatul Viorel Teodorescu a „încurcat-o” cu ANI, care l-a găsit incompatibil, și nu o dată, ci de două ori!

Potrivit Agenției Naționale de Integritate, „Teodorescu Ioan Viorel, deputat, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 01 aprilie 2013, întrucât a deținut simultan funcția de deputat și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al SC Tracum SA Giurgiu și SC Administrația Zonei Libere Giurgiu SA. De asemenea, acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate și în perioada 31 martie 2011 – 22 iunie 2012, întrucât a deținut, simultan, calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Giurgiu și funcția de membru în Consiliul de Administrație al SC Tracum SA Giurgiu și SC Administrația Zonei Libere Giurgiu SA, ambele societăți comerciale de interes local, înființate de către Consiliul Local al Municipiului Giurgiu, județul Giurgiu”.

Astfel că socotelile de acasă ale lui Teodorescu nu prea s-au potrivit cu cele din târg. Deși a crezut că, dacă se mută cu totul la UNPR, va scăpa de „ghimpele” ANI, nu a reușit. În plus, surse din interiorul UNPR afirmau că nu prea l-ar vrea prezent la evenimentul de sâmbătă: lansarea candidaturii lui Victor Ponta.

Oana CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.