DSCF9174Național-liberalii și democrat-liberalii s-au „unit”. Au fuzionat, formând un singur partid, cu însemnele electorale ale primilor, și cu imnul celor de-ai doilea. Cu alte cuvinte, cum spun analiștii politici, a ieșit o nouă struțo-cămilă politică, cu iz electoral. Și, așa cum le stă bine proaspăt (vechilor) veniți pe piața politică românească, au ales și o zi a partidului. Liberalii au ales ca zi data de 24 mai. Cu alte cuvinte, ne putem aștepta ca, în această zi, toți liberalii din România să își ia liber de la serviciu, pentru a sărbători cum se cuvine Ziua Partidului (doar în perioada pre-decembristă mai aveam ZIUA PARTIDULUI!). Pentru unii, cum ar fi Vasile Mustățea, ziua liberă nu ar fi o problemă, pentru că el, chiar dacă este la birou, în sediul Consiliului Județean, tot nu face nimic pentru acest județ.

Întrebat de ce au ales această dată, președintele PNL Giurgiu, Vasile Mustățea, a ridicat din umeri: „Așa s-a stabilit!”.

Dar ce s-a întâmplat, de-a lungul istoriei, în data de 24 mai? O scurtă căutare pe site-urile de specialitate lămurește dilema:

1844 – Samuel Morse a transmis primul lui mesaj telegrafic.

1543 – A încetat din viaţă astronomul polonez Nicolaus Copernic, care a elaborat teoria mişcării Pământului şi a altor planete în jurul Soarelui.

1686 – S-a născut fizicianul german Daniel Fahrenheit, unul dintre fondatorii termometriei. A introdus scala termometrică cunoscută sub numele „scala Fahrenheit”. A fost primul care a utilizat mercurul ca lichid termometric şi a fabricat primele termometre, de dimensiuni reduse, ce puteau măsura temperatura umană şi temperatura atmosferică până la 96 de grade.

1864 – Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a întreprins o vizită la Constantinopol pentru a obţine recunoaşterea noii Constituţii.

1908 – S-a născut actorul român Fory Etterle: „Soldaţi fără uniformă”, „Neamul Şoimăreştilor”, „Darclee”

1914  – A încetat din viaţă istoricul literar Pompiliu Eliade, care s-a consacrat studiului relaţiilor franco-române şi promovării literaturii franceze în România.

1923 – S-a născut scriitorul Ion Caraion (Stelian Diaconescu): „Enigmatica nobleţe”, „Tristeţe şi cărţi”, „Cimitirul din stele”

1935 – România şi Germania au încheiat un Acord de plăţi.

1944- A încetat din viaţă Nicolae Petraşcu, critic literar şi prozator.

1956 – A avut loc prima ediţie a concursului Eurovision.

1958 – A fost creată Agenţia de Presă United Press International.

1990 – A fost înfiinţat Teatrul „Masca” de către actorul Mihai Mălaimare.

1995 – Preşedintele Republicii Franceze, Jacques Chirac, i-a conferit preşedintelui PNŢCD, Corneliu Coposu, distincţia de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii Franceze.

1995 – Plenul Parlamentului a adoptat Raportul de mediere la Legea privind accelerarea privatizării cu 249 voturi pentru şi 147 împotrivă.

1998 – Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia au aniversat un an de colaborare, pe baza Cartei NATO-Rusia care a inaugurat un nou tip de relaţii bilaterale.

1999 – Liderul PDSR, Ion Iliescu, a cerut Statelor Unite ale Americii să nu dea Rusiei posibilitatea de a-şi reinstaura dominaţia în sud-estul Europei, lansând, totodată, ideea unei implicări a României în procesul de pace privind Kosovo.

2004 – Ziariştii Elena Popescu şi Ionuţ Barbu, corespondenţi ai Antenei 1, şi-au pierdut viaţa în timp ce filmau accidentul petrecut la Mihăileşti.

2004 – Camera Deputaţilor a votat Legea petrolului.

2009 – Filmul „Poliţist, adjectiv” de Corneliu Porumboiu a primit premiul juriului secţiunii Un Certain Regard, la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes.

După cum lesne se poate observa, niciuna dintre aceste date nu are nimic în comun cu liberalismul, cu Partidul Național Liberal sau chiar cu Partidul Democrat-Liberal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.