CNADNR va demara lucrările de reparaţii la covorul asfaltic de pe partea română a Podului Prieteniei care leagă oraşele Giurgiu şi Ruse, Bulgaria, ca urmare a sesizărilor autorităţilor locale cu privire la faptul că pe pod s-au format gropi mari care pot pune în pericol circulaţia. “Reprezentanţii CNADNR s-au deplasat pe Podul Prieteniei pentru a evalua starea drumului şi imediat ce vor înceta ploile vor demara şi lucrările de reparaţii la covorul asfaltic pentru a ameliora circulaţia rutieră”, a declarat marţi, pentru Agerpres şeful Poliţiei Rutiere Giurgiu, Marian Popescu. El spune că lucrările vor dura aproximativ zece zile şi se vor desfăşura fără restricţii de circulaţie deoarece se va interveni pe porţiuni foarte mici, zona de lucrări putând fi ocolită de şoferi fără a fi restricţionată circulaţia pe pod. Aceste lucrări vor fi efectuate deoarece Instituţia Prefectului Judeţului Giurgiu precum şi IPJ Giurgiu au făcut numeroase sesizări către CNADNR privind apariţia gropilor în asfalt în urma sezonului rece, ceea ce ar putea duce la probleme de circulaţie în zonă, iar partea bulgară a podului a fost reparată deja de autorităţile din ţara vecină, astfel încât cei care intră pe Podul Prieteniei pot sesiza covorul asfaltic cu gropi din partea română şi covorul asfaltic reabilitat de la jumătatea podului, odată ce intră în ţara vecină.