Tratatul de pace de la Adrianopole din 2/14 septembrie 1829 prevedea, printre altele, pentru Principatele Române, dreptul de navigaţie pe Dunăre cu vase proprii, libertatea comerţului şi posibilitatea folosirii porturilor dunărene, aspecte care au favorizat dezvoltarea rapidă a relaţiilor capitaliste. În acest context oraşul Giurgiu a cunoscut o puternică efervescenţă economică, schela sa fiind deschisă de acum încolo tuturor negustorilor străini în condiţiile în care turcii au fost obligaţi să renunţe la prioritatea comercială, astfel că oraşul este ţinta negustorilor greci, sârbi, armeni, germani, evrei, bulgari etc.

Acesta este şi motivul pentru care la 14 aprilie 1832 polcovnicul Gheorghe Hodivoianu a trimis o jalbă Otcârmuirii Judeţului Vlaşca prin care solicita să i să permită să deschidă o cafenea în ostrovul din faţa oraşului pe care se aflau ruinele cetăţii lui Mircea cel Bătrân, peste apa Bogazului (Gura apei), cu toate că Giurgiu nu ducea lipsă de cafenele care se aflau în „Piaţa mare din centrul oraşului…” – după cum afirmă Scarlat Stăncescu în Din trecutul oraşului…, motivele prezentate de către polcovnic reieşind foarte clar din conţinutul documentului, păstrat în original la Biroul Judeţean Giurgiu al Arhivelor Naţionale:

Fac cunoscut Cinstitei Otcârmuiri că mulţi din neguţătorii ce vin dă peste Dunăre cu caicele ca să triacă dincoace pentru trebuinţe<le> negoţului ce uneltesc, să întâmplă de multe ori de ajung siara aici la şchelă când carantina să află închisă, dorm noaptia afară prin caice care nu puţină discolie trag mai vârtos când să află vreme de ploae şi vânt.

Şi fiindcă şi eu mă aflu metarisind tot asemenia negoţuri trecând de aici dincolo peste Dunăre şi de acolo înapoi având şi tovarăşi pe unii din aceşti neguţători, plecat mă rog Cinstitei Otcârmuiri a mi să da voie să fac un chip de cafenia în ostrov peste Bogaz pentru sprijiniria unor asemenia neguţători ce după întâmplare ajung siara la şchelă când Carantina să află închisă ca să să adăpostiască până diminiaţa. Şi socotesc că aciasta nu va aduce nici o supărare Carantinii ci mai vârtos folos atât pasagerilor cât şi Carantinii.

Pentru care încredinţez pe Cinstita Otcârmuire că atât oamenii mei ce vor posluşi la acia cafenia cât şi cei streini socotindu-să toţi drept molefsiţi cu nimeni dintre cei curaţi nu vor avia amestec.

Urmare acestei jălbi şi, în concordanţă cu prevederile legislaţiei momentului, Iancu Manu – otcârmuitorul judeţului, a înaintat către Marea Dvornicie din Lăuntru raportul cu nr. 1018 din 17 aprilie 1832, raport la care a primit răspunsul în ziua de 2 mai 1832:

În urma raportului dumitale de la 17 aprilie cu nr. 1018 atingător de cereria ce prin jalbă a făcut către Otcârmuire polcovnicul Gheorghe Hodivoianu cu a i să da voie să deschiză o cafenia cu un chip de han în ostrov unde au fost Cetăţuia cia Veche, înţelegându-să Dvornicia pentru aciasta cu Comitetul Carantinelor au primit răspuns prin raport cu nr 12<rupt în text> că cereria numitului este de mare trebuinţă, însă deocamdată să rămâie în nelucrare până D.obştesc inspector al Carantinelor mergând în faţa locului va chibzui şi locul cel cuviincios pentru a lui aşezare. Şi spre ştiinţă să face dumitale cunoscut.

După cum vedem raportul lui Iancu Manu a dat mai multe amănunte despre viitoarea cafenea, motiv pentru care prezentăm, în continuare,  raportul integral:

Un polcovnic Gheorghe Hodivoianu pământean de aici au înfăţişat jalbă la Otcârmuire cerând voie a face în ostrov unde au fost Cetăţuia cea Veche care este dărâmată, în dreptu Carantinii de acum, o cafenea cu doă odăi şi cârciumă cu un chip de han pentru negoţ ca să fie peste noapte  pentru toţi pasagerii ce vin du peste graniţă a intra <în>  Carantină  şi nemeresc siara după ce să închide Carantina să să adopstească până a doa zi şi pentru musafirii ce vin de la Ruşciuc numai până la schelă dă să întâlnesc până în Carantină cu tovarăşii lor de aici şi să întoarce înapoi.

Pretinde că va da chezăşie şi pentru slugile şi hangii ce-i va avia la acel han că nu vor ieşi din regulile carantineşti socotindu-i ca nişte molafsiţi ci fiindcă o asemenia închipuire la acest loc iaste pria de trebuinţă fiindcă acum oricâţi pasageri vin după cumpărături aici sunt siliţi a rămânia până a doa zi în caicele şi corăbiile lor supuşi la toate nevolnicile şi răcelile vremii aflându-să lângă apă şi supt acoperământul cerului, plecat rog pe Cinstita Mare Dvornicie să ia în băgare de siamă aciastă cerere a lui şi de va găsi cu cale să să sloboază pomentului acia voie  fiind de mare trebuinţă şi de punerea la cale ce să va face mi să va trimite şi cinstit răspuns.

După cum vedem otcârmuitorul vine cu argumente foarte puternice în susţinerea cererii lui Gheorghe Hodivoianu mai ales când precizează: asemenia închipuire la acest loc iaste pria de trebuinţă…O fi avut oare şi el vreun interes personal ?

Cons. sup. Damian Ancu