Conform lui Scarlat Stăncescu, la 1 decembrie 1830, cei care au cumpărat locuri pentru locuinţe în Giurgiu au încheiat un contract cu Comitetul de înfrumuseţare al oraşului, act prin care se obligau să-şi ridice construcţiile din lemn şi cărămidă, fiecare urmând să aibă obligatoriu două caturi; aceste case urmau să apără într-un oraş aflat în plină prefacere şi, în care, se impuneau alinierea uliţelor neterminate încă, eliminarea gropilor, nivelarea grămezilor de pământ şi alte materiale etc. acţiuni care încercau să înlocuiască faţa orientală a acestuia cu una mai civilizată, de tip occidental, cum se spera.

Condiţiile impuse noilor proprietari erau destul de grele deoarece, în cazul când nu-şi puteau îndeplini sarcinile asumate până în 1835, erau obligaţi să-şi cedeze locurile cumpărate, iar lucrările începute pe ele să fie date în stăpânirea oricui se va găsi în stare să respecte planul iniţial, foştii proprietari neavând nici un drept de despăgubire.

Din documentele existente în fondul „Poliţia Oraşului Giurgiu”, care începe în 1836, rezultă existenţa a două dosare din 1838 şi 1839, dosare care ne permit să concluzionăm asupra misiunilor încredinţate acesteia în vederea „înfrumuseţării” oraşului.

La 5 august 1838 Ocârmuirea Judeţului Vlaşca înştiinţa Magistratul Oraşului Giurgiu, iar acesta Poliţia, despre venirea unui arhitect în oraş şi „…să va înţelege cu numitul atât întru dărâmăria binali ce va fi slabă a D-lui Kiru Toma, cât şi pentru alte ce se va descoperi (slabe; n. ns.), încunoştiinţând în sfârşit şi pă Ocârmuire de veri ce împrejurare…”.

În poruncă Marii Vornicii din Lăuntru, dată publicităţii de către Poliţie, se arată că „…nimeni nu este slobod a mai zidi cu pământ sau a clădi de temelie de mai puţină grosime decât una şi jumătate cărămidă”.

Problema casei lui Kiru Toma fusese semnalată de Poliţie încă de la 14 iulie 1838, în raport arătându-se „…astăzi joi pă la nouă ceasuri când vântul austru sufla cam repede fu dărâmăria unei părţi de clădire din hanu D. Kiru Toma pricinuindu-să nu puţină spaimă obrazelor aflate în lăcuinţă prin împrejuratele încăperi…Încunoştiinţez Cinstita Ocârmuire, rugând-o a chibzui cele de cuviinţă întru această pricină”, Ocârmuirea arătând că Poliţia trebuia să urmărească mai atent asemenea cazuri şi concluzionând asupra necesităţii dărâmării şi reclădirii hanului.

Dacă hanul lui Kiru Toma fusese atât de „bine clădit” era mult mai grea cu 11 femei văduve care „s-au pomenit cu epistatul Poliţii ca să ne strice casele ce ne sânt învelite cu trestie şi noi fiind femei văduve cu copii mulţi Dumnezeu ne ştie cum trăim… di-abia ne ţinem viaţa cia din toate zilele, dar încă să ne facem şi casele”, motiv pentru care se rugau „a ne mai îngădui până vom mai înlesni, căci în vremia de acum nici materialuri nu să găsesc şi care să găseşte di-abia sânt pentru cei mai cu stare şi noi  sărăcimea nici nu ne putem apuca”.

Măsurile luate de Poliţie se încadrau în regulamentul orăşenesc astfel că porunca primită era: „este poftită Cinstita Poliţie ca să bine voiţi a intra în cercetaria acestor case a 11 femei şi care dintre case vor fi în oraş şi în faţa uliţii să să strice, iar care va fi mai la margine să să îngăduiască până când să vor îndeletnici”, a le reface, bineînţeles.

 

Damian Ancu