Conformhttp://giurgiuveanul.ro iderul PDL, Traian Igaş, a fost prezent miercuri la Giurgiu pentru a linişti membrii acestei filiale, după plecarea lui Sorin Frunzăverde din partid, şi pentru a le da un impuls în vederea viitoarelor alegeri, după cum el însuşi a declarat.

În calitatea sa de coordonator al organizaţiei Giurgiu, Igaş a declarat că intenţionează să recurgă la o organizare tipic nemţească , care să îi ajute la câştigarea alegerilor locale în judeţul Giurgiu. „Încercăm să ne organizăm nemţeşte, aşa cum ne-a organizat şi în filiala Arad. Eu cred că vom reuşi şi vom câştiga prin această organizare pentru că Giurgiu merită mai mult decât a primit. Sunt oameni care au venit la noi din partea altor partide şi se coagulează o mişcare care să schimbe faţa municipiului şi judeţului”, a arătat democrat-liberalul.

 

Susţine coagularea unui pol de dreapta PNL- PDL

Referindu-se la gestul fostului coleg Sorin Frunzăverde, Igaş a spus că nu vor exista şi alte plecări din partid, dar că, în schimb, vor veni alţii din alte partide spre PDL, aşa cum se va întâmpla şi la Giurgiu.

Acesta a vorbit şi despre posibilitatea construirii unui pol de dreapta PDL-PNL, această construcţie politică putând fi lansată, în opinia sa, spre sfârşitul lui 2012.

 

Marcela Petcu

 

14 COMENTARII

  1. Vrei o iubita fotomodel? Vrei un Ferrari nou nout? Vrei o vacanta in Hawaii? Vrei bani sa nu-i poti numara?
    Mergeti la la Bricostore! Acolo gasiti cea mai mare varietate de cuie in care sa-ti pui pofta :-)))

  2. s o n d a j realizat de h de vlask in cartierul ramadan din giurgiu cu privire la alegerea primarului de giurgiu.esantion 1126 persoane adulte cu virsta intre 18 si 80 ani.marja de eroare 3 la suta.rezultate:
    loc nr 1. NICOLAE FLORIAN IND – 38 LA SUTA.
    LOC NR.2 NICPLAE BARBU IND -29 LA SUTA.
    LOC NR 3. LUCIAN ILIESCU U S L – 27 LA SUTA.LOC NR 4. ROBERT CRISTOI PDL 6 LA SUTA.

  3. cred ca asta e cea mai buna formatie in care se poate castiga!! anton si cristoi cred ca vor putea face ceva din orasul asta care e distrus de distrusul de primar actual…

  4. nu stiu de ce nu aveti incredere in acesti doi domni….daca PDL este la putere in tara(ma refer la „Desteptul” Basescu) asta nu inseamna ca si ceailalti sunt la fel …eu unu am mare incredere in domnul Anton si o data cu acesta si in Cristoi

  5. Pentru „gionicosti” – tie mainile si piciarele, sa nu mai ai parte de ele daca vei vota pedeleaua … :)))))

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.