Joi 22 septembrie 2011, la iniţiativa prefectului Robert Ioan Cristoi şi a directorului DGFP Giurgiu, doamna Virginia Velican, a avut loc la sediul Instituţiei Prefectului o întâlnire cu oameni de afaceri din judeţul Giurgiu.

Scopul a fost acela de a le fi prezentate celor interesaţi, principalele modificări aduse Codului Fiscal de către Guvernul României, menite să  stimuleze mediul de afaceri în această perioadă.

Astfel, au fost prezentate printre altele, următoarele modificări:

1. Depunerea trimestrială a declarației unice în loc de depunerea lunară a acesteia de către firmele mici care au  3 angajați exclusiv și cifra de afaceri de până la 100.000 euro.

-aproximativ 54% din totalul firmelor din România vor beneficia de aceste prevederi.

2. Eliminarea obligaţiilor de completare şi de depunere a fişelor fiscale de către plătitorii de venituri din salarii începând cu veniturile anului 2012.

3. Scutirea de la plata penalităților de întârziere a firmelor care își achită până în 31 decembrie 2011 datoria principală și dobânda aferentă acesteia.

– se aplică prevederea pentru datoriile principale existente la 31 august 2011.

4. Reducerea cu 50% a penalităţilor în cazul plăţii principalului şi dobânzii aferente până la 30.06.2012

– se aplică prevederea pentru datoriile principale existente la 31 august 2011.

5. Anularea penalităților la plata obligațiilor fiscale pentru contribuabilii care finalizeaza programul de eșalonare la plată, conform graficelor de plată stabilite de administrația fiscală

6. Modificarea ordinii de stingere a obligațiilor fiscale în sensul stingerii cu prioritate a tuturor obligațiilor principale în ordinea vechimii acestora și apoi a accesoriilor în ordinea vechimii acestora pentru a se evita acumularea de noi datorii în sarcina contribuabilului.

7. Reglementarea posibilității organului fiscal de a înscrie în certificatul de atestare fiscală atât datoriile, cât si creanțele față de instituțiile statului.

8. Eliminarea obligaţiei de a colecta TVA la expirarea unei perioade de un an, de la data începerii lucrărilor sau de la ultima decontare, urmând ca TVA-ul să fie colectat la întocmirea şi acceptarea situaţiilor de lucrări, pentru serviciile care determină decontări sau plăţi succesive.

9. Menținerea, și în anul 2012, a sistemului actual de impozitare a clădirilor și mijloacelor de transport.

10. Acordarea competenţei consiliilor locale de a hotărî scutiri de la plata impozitului pentru clădirile reabilitate termic şi arhitectural

11. Reglementarea obligaţiei organului fiscal de a include în raportul de inspecţie fiscală atât punctul de vedere al contribuabilului cu privire la constatările inspecţiei fiscale cât şi opinia sa, argunentată în drept şi în fapt, faţă de acest punct de vedere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.