De când patronul lanţului de magazine „Luci şi Iuli” din municipiul Giurgiu, Dumitru Lucian, a plecat din PNL şi susţinut candidaţii PSD Giurgiu la alegerile de anul trecut, pentru familia sa şi afacerea lor a început calvarul.

Magazinele i-au fost păzite de poliţişti, zi şi noapte, de parcă oamenii legii erau trimişi la vreo intervenţie pentru oameni sechestraţi sau atacuri teroriste sau vreo spargere a vreunei bănci.

Este o realitate, fără vreo exagerare, pe care au văzut-o toţi giurgiuvenii care locuiesc în zonele în care sunt amplasate magazinele, şi nu numai ei.

„Ne-au păzit ca şi cum am fi nişte infractori. Nu mai există vreo firmă în oraşul acesta, cred că nici în ţară, care să fi fost aşa de hărţuită. Şi ne-au dat amenzi pe bandă rulantă. Am ajuns la aproape un miliard de lei vechi. Le-am contestat pe toate, dar dacă, prin absurd, pierdem procesele, ne bagă în faliment. De fapt, asta şi vor! Ne-au ameninţat în permanenţă că ne vor închide. Şi asta, doar pentru că am plecat din PNL şi am ales să susţin candidaţii PSD la alegerile din 2020! Cred şi că vor să ne închidă ca să pună mâna pe patrimoniul societăţii!”, ne-a declarat Dumitru Lucian.

Pandemia şi restricţiile, prilej perfect pentru hărţuire

Un incident grav s-a petrecut chiar în Noaptea de Înviere.

„Ne-au păzit cu Poliţia care a parcat maşina astfel încât i-a forţat pe ceilalţi şoferi să depăşească, trecând pe linia dublă, şi să intre pe contrasens. Avem imaginile pe camerele de supraveghere. Le-am explicat celor de la Poliţie că nu vindeam, ci pregăteam livrări. Şi nu a fost prima oară când s-a întâmplat. Avem, de asemenea, imagini când poliţiştii intră peste angajaţi, strigând „v-am prins că vindeţi!”. Nu vindea nimeni nimic, erau doar fetele noastre şi băiatul care livra pachete cu comenzile primite la telefon! Ne-a amendat o dată acelaşi poliţist care l-a amendat şi pe „Moş Crăciun” dintr-un mijloc de transport în comun, vă aduceţi aminte povestea. Este vorba despre comisar şef Gheorge Ştefan. De asemenea, am depus plângere penală împotriva altui poliţist, Lucian Tătaru. De 9 luni aşteptăm un răspuns şi nimic. Între timp, ne-a mai amendat o dată. Avem 9 procese verbale, până acum!„, afirmă patronul de la „Luci şi Iuli”.

Soţia, „convinsă” să retragă plângerea penală împotriva Poliţiei

Între timp, familia Dumitru s-a trezit şi cu un dosar penal pentru evaziune fiscală. „Culmea, ne-au făcut plângere nu pentru că n-am emis bonuri, ci pentru că am emis. Au fost mărfuri livrate, nu am vândut nimic personal. Apoi, după ce le-am făcut noi plângere penală, au chemat-o pe soţia mea şi au „convins-o” să retragă plângerea. Pe mine nu m-au lăsat să intru cu ea la discuţii. Au speriat-o! Ne-au hărţuit continuu. Nu ştim ce să mai facem! Ne-am plătit taxele şi impozitele, nu vindem nimic ilegal, de ce îşi bat joc în felul acesta de noi? Nu se poate ca politica să ajungă atât de jos! Cei care comandă asemenea lucruri trebuie să ştie că se vor întoarce împotriva lor, odată şi-odată!”, mai spune patronul de la „Luci şi Iuli”.

Familia Dumitru este hotărâtă să nu renunţe la luptă şi se va adresa instanţei, acuzând Poliţia Giurgiu de hărţuire şi abuz în serviciu.

Aştptăm cu interes un punct de vedere asupra celor expuse mai sus din partea şefului IPJ Giurgiu, Cătălin Georgescu!

1 COMENTARIU

  1. […] De când patronul lanţului de magazine „Luci şi Iuli” din municipiul Giurgiu, Dumitru Lucian, a plecat din PNL şi susţinut candidaţii PSD Giurgiu la alegerile de anul trecut, pentru familia sa şi afacerea lor a început calvarul. Magazinele i-au fost păzite de poliţişti, zi şi noapte, de parcă oamenii legii erau trimişi la vreo intervenţie […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: Patronul de la „Luci şi Iuli” acuză ABUZURI ale oamenilor legii, la comandă politică: „Sun… […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.