Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina, cere, la rândul său, demisia ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, după gafa făcută, azi, de oficial care a susţinut că măsura privind îngroparea fără haine a celor care au murit de COVID 19 nu ar fi fost prinsă în niciun document al ministerului pe care îl conduce.

„Ministrul USR al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, ar trebui să aibă minima decenţă şi să îşi prezinte urgent DEMISIA din această funcţie!Nici n-ar trebui să mai aştepte vreo decizie a şefilor săi din Executiv sau de la partid. Pentru că ceea ce a făcut, astăzi, în văzul întregii ţări, este de neiertat!

Cum este posibil ca, după atâtea luni aflat la conducerea ministerului menţionat, Voiculescu să pretindă că nu există niciun act guvernamental care să reglementeze modul în care sunt pregătite, înainte de înmormântare, trupurile românilor răpuşi de SARS-COV2? Şi, astfel, a dat vina pe alţii pentru această umilinţă suportată de aproape 25.000 de familii din România.Dacă a minţit, ruşine să-i fie!

Iar dacă n-a ştiut că există de un an o asemenea măsură, într-un document al Ministerului Sănătăţii, este cu atât mai grav! Scuzele nu îşi mai au rostul, domnule ministru. Cu dumneavoastră la conducere, Sănătatea nu se mai face bine! Mergeţi acasă, faceţi-vă actor, magician, mim, ce doriţi, dar lăsaţi-i pe specialişti să se ocupe de sistemul sanitar, în vremuri atât de grele!”, a scris Marian Mina, pe Facebook.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.