Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat doi cetățeni turci care au încercat să intre ilegal în România, folosind cărți de identitate emise de autoritățile bulgare.

În noaptea de 05.04.2021, în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pentru intrarea în țară doi bărbați, în vârstă de 42, respectiv 49 de ani, care au prezentat pentru control, cărți de identitate emise de autoritățile bulgare.

Cu ocazia verificării documentelor, polițiștii de frontieră au constatat faptul că între persoanele prezente la control şi fotografiile din documente există anumite diferenţe, fapt pentru care s-au extins verificările.

În continuarea cercetărilor, s-a constatat faptul că cei doi bărbați sunt cetățeni turci, iar cele două cărți de identitate prezentate la controlul de frontieră aparțin altor persoane. Aceștia au declarat că au procurat cărțile de identitate din Bulgaria, plătind suma de 1.000 de euro pentru fiecare, cu scopul de a ajunge în Cehia.

Polițiștii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, șoferul și cei doi cetățeni turci au fost preluați de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Comunicat de presă ITPF

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.