In centrul Orasului Giurgiu circulatia este intrerupta pentru inceperea efectuarii unui sens giratoriu menit sa fluidizeze circulatia in municipiu.
Sensul giratoriu din centrul orasului exista de mai mult timp chiar daca abia acum se construieste.
In sensul acesta se intavart de ceva vreme liderii principalelor partide politice cautand iesirea catre drumul victoriei. De o alianta este nevoie indifent de formula in care aceasta va fi gandita.
Suparat nevoie mare ca nu a reusit sa puna la pamant PSD-ul, partidul care i-a facut cele mai mari probleme… probleme serioase in alegeri, sa nu uitam ca la prezidentiale Iliescu a fost zdrobit ajungand de la 49,16% (parlamentare) la 20,99%, acesta s-a hotarat ca macar pe cei de la PDL sa ii neutralizeze. Asa se face ca atat senatorul Mustatea cat si Iliescu se intrec in a face farmece celor ce au reusit sa le puna un presedinte de-al lor un fost PNL-ist prieten bun cu Iliescu.” Adrian Popescu

De la venirea în fruntea organizaţiei PSD a lui Adrian Popescu, consilierii locali ai acestui partid se comportă ca nişte duşmani ai acestui oraş. Fac tot posibilul să întârzie sau să împiedice orice iniţiativă a municipalităţii, menită să dezvolte şi să modernizeze oraşul, considerând astfel că îmi subminează mandatul de primar în eventualitatea unei următoare candidaturi.” Lucian Iliescu

Dincolo de sustinatoriul fervent al alinatei cu P.S.D. – primarul Mihai Dobre – exista cel putin 15 membri ai Biroului Permanent care au fost prelucrati si vor trage la greu pentru o alianta la Consiliul Judetean cu P.S.D.-ul. Ceea ce ar putea conduce la izolarea si blocarea tuturor demersurilor liderilor liberali din judet. In ultimile zile chiar marin Anton a devenit favorabil unei asemenea asocieri politice.” zvonacul portocaliu

Sa ramana Lucian Iliescu pe dinafara? Tot succesul sau sa fie cei 30 de pocanzei fomisti luati la pachet cu Marian Maroiu ?

A, si sa nu uit: A cui statuie va fi montata  in sensul giratoriu din fata primariei?

12 COMENTARII

  1. Mai baieti, sunteti copii nevinovati! Inainte de sensul giratoriu a fost instalata statuia omului de onoare giurgiuvean. Nu ati vazut ca pe asfalt sunt desenate niste butoane? ce credeti ca repezinta acestea ?

  2. Alea-s buline. Mă mir că nu s-a sesizat niciun PSD -ist, nu aţi văzut ieri seară că Măroiu şi mai bine de o sută de persoane din echipa lui de la (fost) PSD au trecut la PNL? Asta apropo şi de ce scria cineva aici, că la PNL ieri seară ar urma o şedinţă pentru împărţirea de funcţii la deconcentrate. A fost ca la Radio Erevan: s-a ţinut şedinţă, dar nu la sediul PNL, şi nu s-au împărţit funcţii ci a trecut PSD-ul de la municipiu la PNL

  3. si cu ce sufera mai ” un giurgiuvean” giurgiuveanul de rand de pe urma transferului pocanzeilor ? Nu cumva giurgiuveanul sufera de pe urma hotiei din administratie inclusiv cea locala ?

  4. M-am uitat prin sala si in afara de angajatii de la directia Moroiu, care nu puteau sa nu vina,nu am vazut pe nimeni altcineva, decat pe Georgica venit cu mama si cu o vecina,pe Artemi cu Clau sa fie familia completa si cam atat. Avand in vedere ca dupa ce a pierdut cu brio primaria multi din partid s-au retras si au asteptat sa vina vremuri mai bune. Am uitat sa mentionez ca in sala erau si foarte multi membri de la liberali.

  5. Am o propunere: statuia sa o reprezinte pe cea care l-a fatat pe „uimitul” in pozitia capra iar „un giurgiuvean” sa o mulga…pe la spate!

  6. Uimitule iarasi ai dreaptate ! Ma-ta e prea urata iar cu tanti aia a ta te-a facut ta-su lu’ Ionita din Clejani! iar pe giurgiuveanul tot Ionita al batran la slobozit da cu o alta tanti ! Asa ca va inteleg chemarea sangelui !

  7. Scuza-ma uimitule ! Nu mi-am dat seama ca glumele astea idioate erau la moda cand ai facut tu armata pe timpul lui….. Pazvante chioru’! Bai putregaiule eu am facut armata in secolul 20 nu ca tine in evul mediu cand va lingeati la cur unul pe altul dupa ce va cufureati

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.