Profesioniştii din Sănătate afiliaţi Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” au protestat, azi, în întreaga ţară. Sindicaliştii de la Giurgiu au pichetat sediul Prefecturii, de la ora 11.00.

Au fost maximum 50 de persoane, toate măsurile de siguranţă fiind respectate.

„Principala revendicare a protestelor o constituie introducerea unor măsuri de protecție a lucrătorilor din sănătate, cei 86 de profesioniști decedați până acum la datorie dovedind situația dramatică în care se află această categorie de lucrători. Măsurile de protecție solicitate pentru profesioniști sunt completate de cele privind protecția pacienților, introducerea unui sistem „no-fault” de despăgubire a pacienților și a criteriilor raționale de alocare a resurselor existente constituind exemple în acest sens.

Sistemul public de sănătate este victima unor inechități majore create atât de un cadru legislativ irațional cât și de indiferența guvernanților față de profesioniștii aflați în prima line a luptei împotriva pandemiei COVID-19 sau de atenția lor selectivă. Lucrătorii din sănătate retrăiesc o drama tradițională a acestui popor: în timp ce unii se sacrifică, alții culeg beneficii pe seama lor; în timp ce „soldații” aflați în prima linie cad la datorie, „generalii de mentenanță” își acordă medalii și privilegii.

(…)

Seria inechităților este întregită de eliminarea prin OUG nr. 226/2020 a unui drept salarial (dreptul la creșterea salariului de bază pentru cca. 70.000 de lucrători) care era scadent în anul 2021, acesta reprezentând tăierea drepturilor salariale a unor lucrători din sănătate (cca. 71% dintre ei fiind în prima linie a luptei împotriva COVID-19).

În loc de recompensele firești care să le stimuleze în continuare acțiunile, lucrătorii din sănătate aflați în prima linie sunt „sabotați din spatele frontului” de un Guvern care se dovedește incapabil de a le recunoaște eforturile și sacrificiile.

Sistemul sanitar se confruntă în continuare cu o lipsă acută de transparență, aceasta cauzând măsuri inadecvate de protecție a profesioniștilor și pacienților. Lipsa dialogului social acutizează opacitatea acțiunilor guvernamentale. Elaborarea unor acte normative fără a respecta prevederile legale și contractuale în materia dialogului social naște aberații. Lipsa dialogului cu organizațiile care reprezintă lucrătorii este de fapt refuz al dialogului cu cei aflați în prima linie a luptei împotriva pandemiei COVID-19, exprimând măsura respectului Guvernului față de sacrificiile acestor profesioniști”, se arată într-un comunicat al Federaţiei „Solidaritatea Socială”.

Lista cu revendicările sindicaliştilor poate fi consultată AICI:

Preşedintele Sindicatului Judeţean „Solidaritatea Sanitară” Giurgiu, Bogdan Vasilescu, ne-a spus că următoarea acţiune de protest ar putea avea loc, săptămâna viitoare, în faţa Palatului Victoria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.