Măsuri sporite de protecţie, drepturi pentru urmaşii cadrelor medicale care au murit din cauza COVID-19, aflate la datorie, drepturile salariale prevăzute de lege sunt doar câteva dintre revendicările sindicaliştilor de la „Solidaritatea Sanitară”. Liderul de la Giurgiu, Bogdan Vasilescu, s-a întâlnit, astăzi, cu deputaţii Marian Mina, Cristina Elena Dinu şi cu senatorul Robert Cazanciuc.

Vasilescu le-a înmânat celor trei un memoriu ce cuprinde toate solicitările profesioniştilor din sănătate.

Profesioniştii din sistemul sanitar îşi revendică drepturile, iar noi, parlamentarii PSD de Giurgiu, îi vom susţine în toate demersurile lor! Ne vom lupta, în Parlamentul României, ca toate revendicările lor să fie soluţionate!”, a declarat preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina.

La rândul său, deputatul Cristina Elena Dinu a afirmat: „Suntem alături de lucrătorii din sănătate şi îi susţinem. Nu cred că punem în pericol siguranţa statului sau bugetul de stat, dacă li se acordă eroilor în alb drepturi, de altfel, prevăzute de lege. Acest Guvern trebuie, înainte de toate, să înveţe să respecte Legea!”.

Vicepreşedinte al Senatului, Robert Cazanciuc, unul dintre co-iniţiatorii legii privind acordarea unor drepturi legale urmaşilor profesioniştilor din sănătate, decedaţi la datorie, a declarat că este de neacceptat faptul că nu s-au găsit bani pentru 80 de oameni.

Profesioniştii din sănătate afiliaţi Sindicatului „Solidaritatea Sanitară” vor protesta, mâine, în toată ţara. La Giurgiu, manifestaţia va avea loc, de la ora 14.00, în faţa Prefecturii Giurgiu.

Revendicările sindicaliştilor le puteţi găsi AICI: https://protest.solidaritatea-sanitara.ro/?fbclid=IwAR05NfuE06QUi0xUxztKDMI0zCzGkWpypPQXbXzWnuQaVX_tGepbmfXAneM

Cătălina Sfetcu

1 COMENTARIU

  1. […] Măsuri sporite de protecţie, drepturi pentru urmaşii cadrelor medicale care au murit din cauza COVID-19, aflate la datorie, drepturile salariale prevăzute de lege sunt doar câteva dintre revendicările sindicaliştilor de la „Solidaritatea Sanitară”. Liderul de la Giurgiu, Bogdan Vasilescu, s-a întâlnit, astăzi, cu deputaţii Marian Mina, Cristina Elena Dinu şi cu senatorul Robert Cazanciuc. Vasilescu […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: Parlamentarii PSD de Giurgiu, alături de sindicaliştii de la „Solidaritatea Sanitară” Giurgiu […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.