Recomandarea unor persoane de incredere din cadrul PNL pentru functiile deconcentrate este principalul subiect aflat pe ordinea de zi a sedintei de astazi a biroului politic al PNL ce se desfasoara in sediul din Mircea cel Batran incepand cu orele 20.00. Partidul National Liberal negociaza in aceste zile intrarea la guvernare alaturi de Partidul Democrat Liberal, iar momentul in care vor numi oameni pe funtiile importante din judet nu trebuie sa ia pe nepregatite liberalii care isi desemneaza astazi oamenii pe care ii sustin pe aceste functii.

Nu stim inca nominal lista  dar, un cuvant greu de spus il are senatorul Vasile Mustatea care a jucat un rol important si in realizarea aliantei la nivel national alaturi de Lucian Iliescu.

Decizia intrarii la guvernarea alaturi de PDL a fost luata de Crin Antonescu in intalnirea Ligii Alesilor Locali PNL de la Brasov unde, se pare, Lucian Iliescu a insistat sa nu mai lase partidul in opozitie si departe de resusele necesare supravietuirii politice a PNL.

2 COMENTARII

  1. vor un subprefect, directia de finante, garda de mediu, inspectoratul in constructii,si ceva cu fonduri europene nu am inteles pre bine ca nu am fost acolo dar i-am auzit vorbind

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.