N-aveţi nicio jenă, nicio limită, pe cuvânt! Îi mai şi jigniţi pe giurgiuveni cu asemenea postări. Poate că unii nu ştiu exact care ce-a făcut pentru judeţul acesta, dar cei mai mulţi cunosc. Nu sunt proşti, necitiţi sau uşor de fraierit. Vă garantăm!

Într-un comunicat de presă, cu extrem de amuzantul titlu „PNL, partidul dezvoltării județului Giurgiu„, reprezentanţii formaţiunii menţionate enumeră o serie de proiecte pe care şi le asumă, pe care şi le trec la „realizările LOR”. Asta, deşi singurul lucru pe care l-au făcut pentru cele mai multe dintre proiectele cu pricina este acela de a da nişte bani pentru continuarea sau finalizarea lor.

Nu le-au gândit ei, nu le-au aprobat ei, nu le-au implementat ei. Deci, să ajungi să te lauzi că respecţi, practic, nişte contracte în vigoare, semnate şi finanţate în guvernarea PSD, asta înseamnă să fii… vai de capul tău. Fără supărare!

TOATE aceste proiecte sunt realizări ale PSD.

Dacă doriţi, le luăm pe rând, de la debutul acestora şi până la momentul în care PNL a preluat puterea, la nivel naţional, dar mai ales local. Cine, cât, ce-a dat, ce-a făcut! Dacă dvs, domnule Beianu, aveaţi pretenţia ca Mina să menţioneze cele maximum 2% din realizările dvs. pentru proiectele pe unele drumuri, în acest caz, nu credeţi că ar fi corect să-l treceţi pe afişe pe Marian Mina? 😀

Ştim, înţelegem că n-aveţi ce să le spuneţi oamenilor, că sunteţi reprezentanţii celei mai catastrofale guvernări din istoria ţării. Ştim şi că aţi mai condus acest judeţ 8 ani, OPT ANI, şi ce-a rămas după voi…, Dumnezeu cu mila. Însă, totuşi, chiar nu vă este niciun pic de ruşine să vă treceţi la realizări ceea ce au făcut adversarii voştri, PSD-iştii?

Doamne, cât credeţi că vor mai suporta românii, giurgiuvenii o asemenea atitudine?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.