Preşedinte al Senatului şi candidat pentru un nou mandat de senator din partea PSD Giurgiu, Robert Cazanciuc a făcut aceste afirmaţii, într-o recentă conferinţă de presă.

„Mi-au vorbit colegii din PSD Giurgiu despre lucruri de neimaginat care s-au petrecut, în ultima vreme, în judeţul Giurgiu. Presiuni asupra primarilor, asupra consilierilor, presiuni de toate felurile, din partea unor autorităţi care sunt chemate, în fapt, să respecte legea. Atunci când cineva sesizează aceste nereguli, autorităţile par să dispară dintr-o dată, se retrag în unitate. Adică, pare că cineva le dă un ordin privind retragerea în unitate.

Cred că aşa ceva trebuie să înceteze, pur şi simplu, şi o să iau fiecare sesizare, să-i urmăresc traseul şi le promit celor implicaţi că voi urmări cu foarte mare atenţie nimic altceva decât să se respecte legea! Dacă cineva a greşit, să plătească! Nu să aibă sentimentul că poate oricine să facă orice şi nimeni nu este pedepsit. Aşa ceva nu se poate. Adică, nu este aceasta ţara în care vrem să trăim! Vrem să trăim în ţare în care fiecare îşi vede de treaba lui. Şi când cineva nu îşi vede de treaba lui, atunci să intervină un organism al statului care, pe baza legii, să restabilească ordinea. Nu să facă abuzuri, nu să folosească forţa unei anumite instituţii pentru a strivi nişte oameni!

E un lucru trist care s-a întâmplat la Giurgiu şi sper să fie un mesaj foarte clar pentru cei care nu înţeleg să îşi vadă de treaba lor, nu înţeleg să respecte legea şi instituţia din care fac parte, folosind aceste instituţii într-un interes politic sau la comanda cuiva. Mai devreme sau mai târziu, lucrurile se cunosc. Dacă cineva are sentimentul că, făcând un abuz, o să fie iertat pe viaţă sau poate fi ascuns la nesfârşit, se înşeală amarnic. Este doar o chestiune de timp, până vor da socoteală cei care fac abuzurile de faţă!„, a declarat Robert Cazanciuc, la Giurgiu.

Sursă foto: Facebook

1 COMENTARIU

  1. […] Preşedinte al Senatului şi candidat pentru un nou mandat de senator din partea PSD Giurgiu, Robert Cazanciuc a făcut aceste afirmaţii, într-o recentă conferinţă de presă. „Mi-au vorbit colegii din PSD Giurgiu despre lucruri de neimaginat care s-au petrecut, în ultima vreme, în judeţul Giurgiu. Presiuni asupra primarilor, asupra consilierilor, presiuni de toate felurile, din […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: Robert Cazanciuc ia atitudine în cazul presiunilor politice făcute asupra primarilor şi consilier… […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.