Vă amintiţi, fără îndoială, comunicatul de presă transmis, la debutul campaniei electorale, de către PNL Giurgiu, prin care „cereau” tuturor competitorilor să ducă o campanie „fair-play”. Social-democraţii giurgiuveni au atras permanent atenţia că tocmai asta nu au făcut cei care au solicitat altora acest lucru.

„În orice comună ne-am duce, în urma noastră merg organele de control ale statului, aflate sub comanda PNL. DSP, ITM, Poliţia Economică, Mediu şi aşa mai departe. Campania electorală este grav afectată de presiuni, ameninţări, controale în cascadă. La Gostinari, Vărăşti, Floreşti-Stoeneşti, au trimis peste ei până şi Inspectoratul în Construcţii sau reprezentanţi de la Ministerul Dezvoltării. Probleme mari sunt şi la Izvoarele. Tot la Vărăşti, poştaşii au fost detaşaţi în Ilfov, ceea ce este un mare abuz. Noi suntem urmăriţi în permanenţă de oamenii legii, suntem ameninţaţi, amendaţi, în timp ce PNL-iştii fac ce vor în această campanie!”, a declarat într-o recentă conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina.

De altfel, pe pagina sa de Facebook, un candidat din Floreşti-Stoeneşti, Andrei Matache a postat un mesaj tulburător:

„În Florești-Stoenești, comuna cea mai mare din județul Giurgiu, puterea liberală de la județ încearcă să impună câștigarea voturilor cu forța amenzilor și a controalelor. Dar, știm cu toții, dragoste cu forța nu se poate! În cabina de votare fiecare este singur. Cu ștampila în mână și cu masca pe față!
Degeaba încercați să ne blocați, degeaba trimiteți continuu controale la Primărie, degeaba încercați sa imi intimidați sau cumpărați oamenii din echipă, noi ne vedem de drumul nostru.
Știu că am de partea mea cetățenii din Florești, Stoenești și Palanca. Mi-au transmis susținerea lor și dorința de a ne dezvolta pe bază de proiecte, nu de promisiuni neonorate.
De două săptămâni eu și oamenii apropiați mie suntem vizitați în fiecare zi de controale abuzive trimise de la Giurgiu. Consilierii cu afaceri din echipa mea primesc zilnic vizita instituțiilor de la Giurgiu: DSP, DSV, ITM. Unul dintre consilieri a primit in doua zile 3 amenzi care adunate depășesc suma de 12.000 lei. Altul a primit amenda din cauza câtorva picături de cafea scurse pe aparat.
Mă întreb: cum se face că doar oamenii din echipa noastră sunt controlați și amendați?! Acum două seri am făcut un grătar la o terasa din Florești, ieri patronul a primit vizita Poliției Economice. Aseară am fost la altă terasă, sunt curios ce se întâmplă astăzi.
Prin toate aceste presiuni nu veți reuși decât să-i faceți pe oameni să vă respingă și mai mult!
Nu uitați, cu forța nu se poate impune votul!
Nu în anul 2020!
Nu în Florești-Stoenești, unde oamenii nu se mai sperie de astfel de jocuri de putere!
Încetați cu abuzurile!!!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.