Mai întâi( din ce citim în postările sale), Dumitru Beianu pare că ar vrea să fie şi el trecut pe panourile lui Marian Mina, cu acel maximum 1% cu cât a contribuit la proiectele finalizate de actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu. Mustăţea nu se exprimă online că nu se pricepe, ştie toată lumea, dar deducem că i-ar plăcea acelaşi lucru, pentru tot atâta procent reuşit în mandatul său.

Nu ne mirăm, constatăm.

Însă, ilustrul anonim Dan Motreanu, preşedintele PNL Giurgiu şi ditamai europarlamentarul, care cam bate orice record la capitolul ridicol, acceptă să posteze pe pagina sa ce alţii nu au curaj, şi încearcă să atribuie PNL succesul lui Mina şi al echipei sale, referitor la fondurile europene pentru Spitalul Judeţean. Doamne fereşte!

Într-un jenant comunicat de presă, Motreanu se screme să explice că, de fapt, Guvernului lui Orban i s-ar datora alocarea banilor respectivi, necesari unităţii sanitare în lupta împotriva COVID-19. Sigur, pentru că ei ne cred nişte proşti care citesc doar titlurile, ni se pare „normală” atitudinea…

Din declaraţia sa reiese că: e ca şi cum n-ar fi fost nevoie ca echipa lui Mina de la CJ Giurgiu să lucreze zi lumină pentru întocmirea proiectului aferent. E ca şi cum PNL-ul dă cu bani europeni, după cum vor muşchii săi!

Dacă prin Guvern sunt daţi banii, Executivul îi şi dă, corect, dar NU decide Guvernul cine îi primeşte! Şi nu poate da Guvernul bani europeni „pe ochi frumoşi”.

Măi, băieţi, vă mai spunem o dată! Nu aveţi NICIUN merit pentru tot ce s-a întâmplat în judeţul Giurgiu bun, în ultimii 4 ani. Acuma, bine, nu ştim cum au fost făcute lucrările firmei lui Beianu, Muntenia Invest, în diverse comune, plătite din bani publici din contracte cu primării. Dacă sunt OK, atunci vă puteţi lăuda că aţi muncit, pentru voi, dar tot pe banii noştri.

Revenind la fonduri europene şi la Spital. Domnule Beianu, spuneţi-i, domnule, lui Motreanu să nu mai posteze d-astea, că vă bagă pe toţi PNL-iştii la răcoare. Sau chiar dumneavoastră l-aţi încurajat să scrie asemenea aberaţii?

Pentru că, scuzaţi, cum?! În ceea ce priveşte fondurile europene, Guvernul decide unde dă banii şi unde nu? N-avem şi noi nicio autoritate care să verfice proiectele, să decidă dacă merită banii, dacă se justifică etc.? E totul din pixul PNL-ului?

Ştiţi cum se numeşte asta?

DNA. Cel puţin.

Şi apoi, cum adică se laudă Mina cu banii de la Guvern? Nu merită judeţul Giurgiu banii respectivi, doar pentru că Mina e de la PSD şi-aţi avut o scăpare sau cum?

Doamne, sunteţi cam obosiţi, se pare! V-au tulburat bine de tot pozele din campania asta, nu?

Hai, Doamne ajută!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.