Dacă au văzut că le-a sărit tot judeţul în cap pe subiectul controalelor, al presiunilor şi ameninţărilor, se pare că PNL-iştii giurgiuveni au trecut la… păcăleli de sezon. Surse din partidul menţionat ne-au transmis că, la această oră, s-ar desfăşura o „şedinţă” la Cabana Albele, unde participă, alături de cei din conducerea PNL Giurgiu, şi unii primari.

(oare or purta măşti şi or respecta distanţarea socială?)

Potrivit surselor menţionate, probabil crezându-i nişte proşti, PNL-iştii le-ar fi spus primarilor că, dacă trec la PNL, adică dacă vor candida la locale din partea acestui partid, le vor fi virate 5 miliarde de lei, în conturile primăriilor.

E, bani de alocaţii n-aveţi, de pensii nici atât, acum parcă începem să înţelegem unde se duc împrumuturile lui Cîţu. Politica asta…Dar nu asta este ştirea neapărat, ci aceea că le-ar fi spus primarilor că banii le vor fi daţi prin Prefectură.

Bă, băieţi, ce treabă are Prefectura cu împărţirea banilor către autorităţile locale? N-are instituţia asta nicio atribuţie în acest sens. Cum ar veni, vă dăm, mă, vă dăm de vă îngropăm, dar printr-o modalitate care nu există. Nu?

Nu de alta, dar am intrat în posesia unei adrese transmise de către Prefectura Giurgiu primăriilor din judeţ.

Vai, dar câtă grijă v-a apucat aşa, imediat după ce-a promulgat Iohannis legea privind alegerile locale. Băi, fraţilor, aşa ceva nu există!

Asta cum se numeşte, nu cumva trafic de influenţă? Că minciună e clar.

Alo, DNA-u, DIICOT-u, mai trăiţi, tată? Voi vedeţi ce se întâmplă la Giurgiu? Asta nu vă mai revoltă?

Mama voastră, i-aţi bătut la cur pe PDL-işti!

1 COMENTARIU

  1. […] Dacă au văzut că le-a sărit tot judeţul în cap pe subiectul controalelor, al presiunilor şi ameninţărilor, se pare că PNL-iştii giurgiuveni au trecut la… păcăleli de sezon. Surse din partidul menţionat ne-au transmis că, la această oră, s-ar desfăşura o „şedinţă” la Cabana Albele, unde participă, alături de cei din conducerea PNL Giurgiu, şi […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: SURSE: Şedinţă de taină, la Cabana Albele. PNL-iştii giurgiuveni le promit primarilor 5 miliard… […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.