În scrisoarea, plătită din bani publici şi trimisă de Nicolae Barbu giurgiuvenilor, inclusiv celor care nu mai sunt printre noi, una dintre acuzaţiile aduse colegilor din PSD Giurgiu se referea la „dorinţa” lui Niculae Bădălău de „a-i lua Zona Liberă şi Apa Service”. Evident că n-aveau cum să I le ia, că nu sunt ale lui Barbu, dar ideea aţi prins-o.

Într-o recentă conferinţă de presă, preşedintele PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, a făcut câteva precizări pe această temă.

„Am spus mereu şi rămân la ideea că dezvoltarea Zonei Libere reprezenta o şansă uriaşă pentru oraşul Giurgiu, din punct de vedere economic. Dacă vreţi, doar acolo am fi putut crea multe locuri de muncă. Am propus transformarea unei părţi din Zonă în parc industrial, cu asigurarea de facilităţi pentru investitori, să creăm practic o zonă economică, dar şi socială pentru ca giurgiuvenii să nu mai meargă să lucreze în Capitală. Că Zona Liberă e la Consiliul Local sau la Judeţean contează mai puţin, însă, s-a dovedit că municipiul nu a reuşit s-o dezvolte”, a spus Niculae Bădălău.

Despre dezastrul din Zona Liberă am scris şi noi, de-a lungul vremii, unul dintre articole chiar anul trecut şi vă invităm să îl citiţi sau să îl recitiţi AICI: http://giurgiu-net.ro/archives/68754DEZVĂLUIRI: Viaţa e roz, dar nu prea, în Zona Liberă Giurgiu. Restructurări pe de-o parte, angajări pe de alta? Licitaţie, atribuire şi recepţie, într-o singură zi? Avize de însoţire a mărfii, neînregistrate?

Referitor la operatorul Apa Service, social-democratul giurgiuvean Niculae Bădălău a declarat că, deşi multe alte judeţe au reuşit să acceseze sute de milioane de euro pentru proiecte de apă-canal, la Giurgiu n-a intrat niciun ban.

„Am spus că Apa Service, dacă ar fi trecut la Consiliul Judeţean, avea alte şanse de a se dezvolta şi, implicit, puteam obţine fonduri pentru proiecte de apă. Dâmboviţa, Dolj au luat peste 200 de milioane de euro, în ultimii ani, Giurgiu n-a putut să obţină niciun leu. Apa Service nu şi-a dezvoltat reţeaua şi nici n-a preluat reţele gata construite. Vorbim despre un management prost, de 10 ani încoace, iar intenţia era să o preia judeţul ca să o dezvolte, să fie acolo oameni valoroşi!”, a declarat Niculae Bădălău.

Cum s-ar spune, iată, nu i-a „luat” nimeni nici Apa Service primarului Barbu, dar cu asta ce-am făcut? Sunt ştiute problemele apărute în privinţa masterplanului de apă-canal, dar acesta va constitui un material separat pe care vi-l vom prezenta curând.

1 COMENTARIU

  1. […] În scrisoarea, plătită din bani publici şi trimisă de Nicolae Barbu giurgiuvenilor, inclusiv celor care nu mai sunt printre noi, una dintre acuzaţiile aduse colegilor din PSD Giurgiu se referea la „dorinţa” lui Niculae Bădălău de „a-i lua Zona Liberă şi Apa Service”. Evident că n-aveau cum să I le ia, că nu sunt ale […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: Zona Liberă Giurgiu şi Apa Service, nicio dezvoltare, în ultimii ani. Oare doar din ambiţia lui … […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.