Cel mai amplu proiect ce vizează modernizarea, extinderea şi dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, de când a fost înfiinţată unitatea sanitară, întocmit de Consiliul Judeţean, sub conducerea lui Marian Mina, şi care ar fi trebuit să se deruleze prin Compania Naţională de Investiţii, a fost blocat. Aceasta, de când PNL a preluat guvernarea şi zace, astfel, prin „unele sertare”, autorităţile centrale aşteptând Dumnezeu ştie ce ca să-l bage în linie dreaptă.

Despre acest subiect a vorbit, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, întrebat fiind care este regretul său, după un mandat la conducerea instituţiei menţionate. De asemenea, a fost întrebat şi care crede că este cea mai mare realizare a sa şi a echipei sale de la CJ Giurgiu.

„Cred că principala mea realizare, ca preşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu, o reprezintă modernizarea infrastructurii rutiere. De asemenea, cred că Spitalul Judeţean Giurgiu a suferit o transformare în bine, prin toate dotările pe care noi, CJ Giurgiu, împreună cu doamna manager al SJU şi echipa sa de medici, le-am făcut. Totodată, am sprijinit cu tot ce am putut toate proiectele pe care primarii le-au derulat, pentru că am lucrat ca o echipă. Marele meu regret este că, odată cu venirea PNL la Guvernare, acel proiect pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă, depus la CNI, este blocat. Stă blocat în unele sertare şi, poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, după ce trece moţiunea de cenzură, vom reuşi să deblocăm şi acel proiect”, a declarat Marian Mina.

Legat de infrastructura rutieră, vă reamintim că au fost finalizate, sunt în curs de execuţie sau urmează să înceapă lucrări pe toate drumurile judeţene giurgiuvene. Este, fără îndoială, o premieră pentru un preşedinte al CJ Giurgiu, să reuşească, fie cu fonduri proprii, guvernamentale sau europene să asfalteze toate DJ-urile din judeţ, inclusiv cel mai „dificil”, DJ 503 Giurgiu-Toporu, pe care, de la Ceauşescu încoace, nimeni n-a mai reuşit să-l asfalteze. Investiţia va fi realizată cu fonduri europene şi este, în prezent, în procedură de licitaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.