Situaţia devine tot mai gravă la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu. Cei aproape 1.000 de angajaţi nu şi-au luat salariile pe luna aprilie şi “bucuria” asta vine după ce au stat în izolare, la serviciu sau acasă, zile şi nopţi în şir!

Acesta a fost un alt subiect al conferinţei de presă susţinute astăzi, la Consiliul Judeţean Giurgiu. Preşedintele Marian Mina a amintit faptul că a semnalat încă din ianuarie că vor apărea asemenea probleme la DGASPC Giurgiu.

Luna aceasta, oamenii nu şi-au luat salariile şi nu ştiu dacă le vor lua nici luna viitoare. Am spus încă de la începutul anului că banii vor ajunge până în luna mai. Împreună cu directorul Cătălin Lupu am făcut absolut toate demersurile pentru a rezolva situaţia, atât la Prefectura Giurgiu, cât şi la Guvern. Amândoi am avut mai multe întâlniri cu doamna prefect şi cu “eminenţa cenuşie” a Prefecturii, Vasile Mustăţea. Au cerut mai întâi o fundamentare vizavi de necesarul de bani, le-am dat. Au mai cerut o dată. Rămăsese ca solicitarea noastră să fie înaintată la centru, dar am senzaţia că nu i-a băgat nimeni în seamă, acolo”, a spus Marian Mina.

El a precizat că foarte multe unităţi administrativ-teritoriale întâmpină această problemă. “Guvernul ne tot impune să dăm bani, la spitale, la sistemul de protecţie socială şi ne zic O să vă dăm noi banii înapoi, O să facem noi, O să…. Nicio vorbă nu s-a concretizat. Sunt 28 de judeţe din ţară care au probleme mari! Iar ministrul Grindă, în loc să se ocupe de asta, se ocupă să facă ordine prin Ministerul Dezvoltării. Să dea afară oameni, ca să le facă loc alor lor, de la PNL! Ştiţi, le place mult vorba asta PNL-iştilor, dar li se potriveşte lor: au preferat să ia hrana de la gura copiilor, a bătrânilor, a asistaţilor social ca să-şi plătească oamenii angajaţi în instituţii publice. Pe ei îi preocupă să schimbe şefi la deconcentrate, în loc să găsească soluţii pentru ca administraţiile locale să nu intre în colaps! Pentru că aşa se va întâmpla, ne vor bloca! Nu se vorbeşte nimic despre rectificare bugetară! Nu ne răspunde nimeni, nici NU ne bagă în seamă, Guvernul joacă ping-pong cu noi. Chiar şi pentru spital, stocurile făcute se vor termina şi noi, CJ Giurgiu, nu mai avem de unde să alocăm bani!”, a declarat Mina.

La rândul său, directorul general al DGASPC Giurgiu, Cătălin Lupu, a spus că angajaţii săi ameninţă cu greva.

“În primul rând, vreau să-I mulţumesc preşedintelui Marian Mina pentru că a acordat aceeaşi atenţie sistemului de protecţie socială pe care a acordat-o şi sistemului sanitar giurgiuvean. Am avut, de la CJ Giurgiu, echipamente de protecţie, tot ce a fost necesar, în această perioadă! Sunt aici pentru a vă transmite strigătul salariaţilor DGASPC Giurgiu care vor să intre în grevă. Vă daţi seama, au stat şi 35 de zile în izolare, la serviciu sau acasă. Au dormit în centre, în casele de tip familial, au fost departe de familiile lor şi cum sunt răsplătiţi acum? Nu-şi iau salariul!”, a spus Lupu.

El a declarat că este vorba de aproape 1.000 de oameni care lucrează cu peste 600 de beneficiari.

Legat de acuzaţiile unor demnitari PNL că, de fapt, ar fi prea mulţi angajaţi la DGASPC şi de aceea bani nu ar fi ajuns, Cătălin Lupu a declarat că este tocmai pe dos şi vorbim, la Giurgiu şi nu numai, despre un deficit de salariaţi, având în vedere că, la un centru de bătrâni de exemplu, lucrează patru persoane pe tură, la 40 de beneficiari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.