Multe lucruri nelalocul lor s-au petrecut în perioada asta a stării de urgenţă, cu vânzarea şi cumpărarea de măşti, dezinfectanţi şi aşa mai departe.

Am avut un prim scandal chiar aici, la Giurgiu, după ce Guvernul a plătit peste 12 milioane de euro unei firme obscure şi cu alt obiect de activitate, pentru vreun milion de măşti. Un simplu calcul ne-a arătat că Executivul Orban a plătit între  28 şi 36 de lei pentru o singură mască, în funcţie de tipul echipamentului respectiv.

Şi scandalul cu farmacia ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi măştile lui la suprapreţ este bine ştiut.

Ce bine-o fi din 15 mai pentru unii, când purtarea măştii devine obligatorie…

Iată că, din păcate, ne întoarcem la Giurgiu, acolo unde s-a petrecut un fapt cel puţin suspect. La sediul Prefecturii Giurgiu a ajuns o adresă a unei firme din Iaşi ce comercializează hipoclorit de sodiu, soluţie folosită la dezinfectarea drumurilor.

Doamna prefect Aneta Matei n-a stat prea mult pe gânduri şi a dat mai departe oferta către unele primării din judeţul nostru, iar documentul ar fi fost transmis de pe mai multe e-mailuri ale unor angajaţi din Prefectură.

Sigur, nu le-a impus, cel puţin nu ştim dacă ar fi făcut asta, însă le-a indicat o firmă anume. Asta ridică semnul de întrebare.

De aceea, dorim să ştim de la autorităţile cu atribuţii în domeniu: are voie un prefect(înalt funcţionar public, apolitic- teoretic) să trimită oferte de achiziţii primăriilor? Mai ales acum când acestea sunt făcute la foc automat, fără licitaţie, fără posibilitatea unor contestaţii? (Avem şi oferta firmei respective!)

Dacă se dovedeşte că o fi corect şi legal, deşi, din câte ştim, e o premieră în administraţia giurgiuveană, bafta… firmei respective! Dacă nu, sperăm să se sesizeze instituţiile care pot lua măsuri în acest caz!

Cunoscută ca fiind apropiată de deputatul PNL Toma Petcu(fie şi doar pentru că în ultimii ani, au lucrat îndeaproape, în diverse instituţii), prefecta Aneta Matei nu s-a făcut remarcată, în mandatul acesta, decât prin comunicate de presă seci şi prin criticile aduse de către unii primari, nemulţumiţi de activitatea dumneaei.

Sigur, mai sunt şi alte aspecte pe care le vom dezbate în articole viitoare.

Redacţia

1 COMENTARIU

  1. […] Multe lucruri nelalocul lor s-au petrecut în perioada asta a stării de urgenţă, cu vânzarea şi cumpărarea de măşti, dezinfectanţi şi aşa mai departe. Am avut un prim scandal chiar aici, la Giurgiu, după ce Guvernul a plătit peste 12 milioane de euro unei firme obscure şi cu alt obiect de activitate, pentru vreun milion […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: NE ÎNTREBĂM: Este LEGAL ca un prefect să indice primăriilor o firmă de la care pot cumpăra sol… […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.