Surse ne-au informat că ar fi 33 de jandarmi și 25 de polițiști suspecți de COVID-19, cărora le sunt recoltate probe chiar în acest moment. De asemenea, avem 12 cazuri de persoane infectate cu coronavirus la Prundu și o situație similară la Comana.

Este strigător la cer că, în loc să se preocupe de protejarea angajaților structurilor Ministerului de Interne, aceștia fiind în directa sa subordonare, prefectul Aneta Matei este preocupată să-și lărgească organigrama. Ea-și trage consilieri personali, ultima angajare fiind chiar săptămâna aceasta. Alo, Prefectura! Ne ocupăm și noi de adevăratele probleme, de criza aceasta sau din cauza politicii nu mai aveți timp? Cine va răspunde dacă oamenii legii testați acum vor avea probleme? Cine?

Totodată, autoritățile locale din cele două comune menționate mai sus cer testarea masivă a localnicilor. Evident, că li se răspunde cu ridicări de umeri. Dacă li se răspunde!

Pe de altă parte, o altă măsură pe care ar trebui să o ia Aneta Matei este carantinarea celor două localități menționate, ca să nu ne transformăm în al doilea Țăndărei!

Doamna prefect, v-a preocupat, se pare, în ultima perioadă, doar să căutați nod în papură directorului de la Spital, acum, că sunteți direct responsabilă de jandarmi și de polițiști, ce mai aveți de spus? Cui mai cereți demisia? N-ar trebui, de fapt, să v-o dați dumneavoastră?

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.