Deputatul PSD de Giurgiu Cristina Elena Dinu a postat, recent, pe pagina sa de Facebook un mesaj referitor la pacienţii care nu suferă de COVID-19 şi care, se pare, au fost uitaţi de conducerea Ministerului Sănătăţii:

„De la începutul pandemiei am tras semnale de alarmă legate de incompetența și amatorismul autorităților și de incapacitatea lor de a duce un scenariu până la capăt.
Am văzut o mulțime de decizii care au fâcut mai mult rău decât bine, care au îngrădit drepturi fără să ofere alternative.

Ministrul Sănătății a uitat că în grija lui sunt TOȚI pacienții, nu numai cei care sunt afectați de virusul SARS-CoV-2.
Care a fost efectul? Pacienții cronici au avut și au acces restrâns pe secțiile de specialitate, nu ajung la tratamente și nici nu beneficiază de administrarea terapiilor acasa sau în alte spații indemne.

Mai mult, de câteva zile, văd cum pacienții cronici caută cu disperare o serie de medicamente esențiale pentru sănătatea lor.
Nimeni nu știe de ce acele medicamente nu sunt pe piață și nimeni nu știe când acele medicamente se vor reîntoarce pe piață.

Domnule ministru, poate nimeni nu v-a anunțat până acum, dar ȘI ACEȘTI PACIENȚI SUNT TOT ÎN GRIJA DUMNEAVOASTRĂ!
Știu că în instituția pe care credeți că o conduceți domnește haosul, dar nu vă puteți bate joc de oameni la nesfârșit!

Nu îi puteți amăgi continuu promițând că soluționați și nu îi puteți pune tot timpul pe drumuri către farmacii, expunându-i la o muțime de riscuri!

Treziți-vă la realitate, pandemia de Covid-19 este doar o parte din ceea ce ar trebui sa gestionati!
Ieșiți din rolul de putere pe care îl jucați!

Știu că v-ați obișnuit să vă gândiți la pacienți ca la niște cifre, dar suntem OAMENI! Oameni, cu familii, cu poveşti și cu un viitor în față!
Lăsați-ne viitorul! Prezentul îl compromiteți în mod constant!”

1 COMENTARIU

  1. […] Deputatul PSD de Giurgiu Cristina Elena Dinu a postat, recent, pe pagina sa de Facebook un mesaj referitor la pacienţii care nu suferă de COVID-19 şi care, se pare, au fost uitaţi de conducerea Ministerului Sănătăţii: „De la începutul pandemiei am tras semnale de alarmă legate de incompetența și amatorismul autorităților și de incapacitatea lor de a duce un […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: Deputatul Elena Dinu: „Ştiu că în Ministerul Sănătăţii domneşte haosul, dar nu vă puteţi… […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.