Deputatul PSD de Giurgiu Cristina Elena Dinu a participat, astăzi, lături de preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, la o emisiune realizată de Ion Diaconescu, la Open TV.

„Unul dintre subiectele dezbătute, la solicitarea celor care ne-au scris, a fost numărul foarte mic de teste făcute pentru depistarea bolnavilor de COVID-19, în România.

I-am cerut, printr-o adresă, prefectului de Giurgiu să îmi comunice câte teste facem, la Giurgiu, câţi bolnavi sau suspecţi avem. Aceasta, pentru că exclusivitatea comunicării, la nivel judeţean, în timpul pandemiei de coronavirus, aparţine prefectului.

Am înţeles că informaţiile de acest tip nu pot fi date decât cu acordul Grupului de Comunicare Strategică. Dacă Grupul acesta nu îi dă voie să ne răspundă la întrebări, înseamnă că cei care ne conduc nu vor să ştim situaţia reală. Faptul că ascunzi lucruri, ne îngrijorează pe toţi cel mai tare!

Faptul că nu ştiam, la început, cum stăm, şi a trebuit să aflăm de la comunităţile locale unde sunt cei infectaţi, unde sunt focarele, iarăşi nu este în regulă.

Oamenii ar trebui să ştie aceste lucruri, ca să se poată păzi!

Este de neînţeles şi că tu, guvern, nu vrei să testezi în masă. De ce?

Nu ştim câte teste avem alocate, câte se prelucrează pe zi, cine sunt aceia testaţi. Totul este o nebuloasă. Nu ştim dacă în dreapta sau în stânga noastră se află un potential infectat cu COVID-19.

Astăzi, numărul de testări făcute în România reprezintă jumătate din capacitatea ţării noastre de a testa! Doar jumătate!

Referitor la sutele de mii de români care s-au întors din străinătate, în momentul respectiv Guvernul Orban era preocupat şi centrat, o ştie toată lumea, pe anticipate. Nu avea alt obiectiv decât declanşarea acestor alegeri pentru acapararea integrală a puterii. Au ignorant tot ce OMS a transmis, au ignorant securitatea graniţelor, recomandările cu privire la testarea în masă. Dacă vă aduceţi aminte, nici măcar şcolile nu voiau să le închidă, au decis acest lucru la presiunile societăţii civile şi ale noastre, politicieni sau reprezentanţi ai administraţiilor locale.

Revin şi afirm că testele trebuiau să fie unele dintre primele lucruri achiziţionate de Guvern. Orice fel de testare este mai bună decât nimic! Dacă am fi testat măcar o parte din cei care au revenit în ţară, am fi ştiut care este bolnav, care nu, cine stă în izolare şi cine poate să îşi vadă liniştit de viaţă.

Dar, dacă nu ştim, este foarte greu să ne păzim.

Astfel, faptul că nu testăm este cel mai mare rău, în acest moment. Nu înţeleg, nu ştiu din ce raţiuni nu testăm aşa cum o fac celelalte state, dar mi-e teamă că este pur politic: dacă s-ar cunoaşte numărul real al îmbolnăvirilor, ar fi mai mult decât evident că au gestionat foarte prost această criză”, a declarat Cristina Elena Dinu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.