Domnule deputat PNL Toma Petcu, referitor la ultima dumneavoastră postare… Păcat de munca celui care v-a făcut textul, că nu e bun! E cel mai prost şi mincinos text pe care îl puteaţi posta vreodată! Şi se va întoarce împotriva dumneavoastră. Ca orice minciună, de altfel. 🙂

Aţi irosit propoziţia „Mina, dă-ţi demisia!” complet aiurea. Data viitoare când o veţi mai face, chiar că nu o să vă mai creadă nimeni. Bine, nici acum, că, vorba ceea, e greu…., după 3 ani şi jumate cât aţi fost la Guvernare, cu PSD, prin ALDE…

Ceea ce aţi prezentat dumneavoastră, lista aceea legată de medicamentul împotriva coronavirus, este doar o propunere. Pe lista oficială a Ministerului Sănătăţii Spitalul de la Giurgiu NU ESTE! Ieri, cel puţin, nu era. Acum, că o daţi la întors… iar nu e frumos. E şi mai de porc, sincer!

Dar, nah, vă înţelegem. Sunteţi ca-n reclama de la Telekom. Când te portezi, apăi te portezi cu totul, aşa, că, ce dracului, scad… facturile, cresc beneficiile, pizza quatro jumări la greu… etc. De maximum bun simţ, „onorabil”, vorba dumneavoastră, era să vă fi dat dumneavoastră demisia din Parlament, în semn de respect faţă de alegători, când aţi ales să dezertaţi din ALDE.

Şi să mai fi aşteptat un pic până la viitoarele alegeri, ca să vedeţi dacă ar mai fi avut oamenii încredere. Altfel, solicitările dumneavoastră privind demisiile altora sunt egale cu zero.


Fotografia de mai jos este un pamflet, pe cuvânt!, ce trebuie tratat ca atare!
Mulţumim pentru atenţie, domnule deputat! 😁🤫

1 COMENTARIU

  1. […] Domnule deputat PNL Toma Petcu, referitor la ultima dumneavoastră postare… Păcat de munca celui care v-a făcut textul, că nu e bun! E cel mai prost şi mincinos text pe care îl puteaţi posta vreodată! Şi se va întoarce împotriva dumneavoastră. Ca orice minciună, de altfel. 🙂 Aţi irosit propoziţia „Mina, dă-ţi demisia!” complet aiurea. […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: InspiRaţia de Marţi: Schimb partidu’, dau cu banu’, eu sunt Tomiţă… […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.