Preşedintele executiv al PSD Giurgiu, Marian Mina, a făcut această declaraţie, într-o recentă conferinţă de presă. Mai întâi, Mina a atras atenţia asupra faptului că Executivul condus de Ludovic Orban trebuie să respecte recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi să schimbe imediat strategia de testare a cetăţenilor privind coronavirusul.

“Trebuie testaţi nu doar cei care au simptome, ci şi toţi cei care sunt suspecţi! Cetățenii au dreptul să știe cât de multe teste au fost făcute, nu doar câte cazuri s-au confirmat. Pentru că, la teste puține e normal să fie cazuri puține! Trebuie trecut la testarea în masă, așa cum recomandă OMS. Cu cât mai multe teste, cu atât mai puține infectări! Doar așa pot fi identificați pacienții asimptomatici și cei cu simptome ușoare. Din câte ştiu, şi la Direcţia de Sănătate Giurgiu mai sunt, în acest moment, doar câteva teste. Nu au primit niciun ajutor din partea Guvernului. Cred că avem cel mai iresponsabil Guvern, de la Revoluţie încoace”, a declarat Marian Mina.

Liderul social-democrat a solicitat din nou sprijinul Executivului în ceea ce priveşte asigurarea materialelor de protecţie a personalului sanitar din toate spitalele.

Lipsa de protecție a medicilor din prima linie este un atentat la siguranța sănătății publice. Dacă medicii intră în carantină, nu mai are cine să trateze populația. Lipsa de echipamente și materiale de protecție a medicilor înseamnă condamnarea întregii populații. Astfel, Guvernul e obligat să prezinte ce achiziții de echipamente de protecție a lansat din 21 ianuarie, când OMS raporta gravitatea deosebită a coronavirus. „Totul e sub control!”, așa ne mint liberalii în fiecare zi!”, a subliniat Mina.

Totodată, el a amintit faptul că ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a făcut multe împrumuturi, dar banii nu se regăsesc nicăieri.

“Premierul Sică Mandolină să iasă odată din izolare şi să ne spună unde s-au dus aceşti bani? PNL este responsabil de această situație inacceptabilă! Ei au fost preocupaţi de declanșarea alegerilor anticipate și de privatizarea sănătății, în loc să declanșeze procedurile de achiziționare a echipamentelor imediat după atenționarea Organizației Mondiale a Sănătății, din 21 ianuarie 2020. Ipocrizia PNL trebuie să înceteze! Nu mai pot arunca în continuu vina pe PSD și pe greaua moștenire. Să arate ce au făcut ei în ultimele 2 luni, nu ce n-ar fi făcut PSD acum 2 ani! Astfel, le solicităm să prezinte lista achizițiilor, volumele și datele la care au fost lansate procedurile, după data de 21 ianuarie, când OMS prezenta primul raport global cu efectele grave ale coronavirus!”, a declarat social-democratul giurgiuvean Marian Mina.

1 COMENTARIU

  1. […] Preşedintele executiv al PSD Giurgiu, Marian Mina, a făcut această declaraţie, într-o recentă conferinţă de presă. Mai întâi, Mina a atras atenţia asupra faptului că Executivul condus de Ludovic Orban trebuie să respecte recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi să schimbe imediat strategia de testare a cetăţenilor privind coronavirusul. “Trebuie testaţi nu doar cei care […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: Marian Mina: „Ipocrizia PNL trebuie să înceteze! Nu mai pot arunca în continuu vina pe PSD și … […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.