Ţara arde iar Iohannis și PNL sunt singurii care insistă cu anticipatele!

Partidul Social Democrat le cere acestora să renunțe la această obsesie și să asigure stabilitatea țării și siguranța cetățenilor!

În acest sens, PSD solicită premierului desemnat ca până joi, la votul de învestitură a Guvernului Cîțu, să-i înlocuiască pe toți cei şapte miniștri care au primit avize negative în Comisii.

Mai mult, românii trebuie să aibă garanția că au un ministru al Sănătății care lucrează 24 de ore din 24 în interesul lor și nu în interesul unor firme private, așa cum a demonstrat până acum.

Conducerea PSD anunţă că formaţiunea menţionată nu întârzie votul, Birourile Permanente Reunite au stabilit deja ca acesta să fie joi, la ora 16, tocmai pentru a avea timpul necesar audierii noilor miniștri.

“Guvernul Cîțu este un guvern care NU merită votat, un guvern foarte slab. În același timp, ne aflăm într-o situație excepțională în care este posibil ca Parlamentul să nu se mai poată întruni din cauza măsurilor de siguranță provocate de amenințarea coronavirus. Un guvern interimar și un Parlament care nu se poate întruni ar fi o catastrofă pentru România în acest context extrem de delicat.

PNL trebuie să respecte deciziile Curții și să voteze LA VEDERE pentru învestirea propriului guvern. Să renunțe la jocul anticipatelor și să-și pună un guvern cu puteri depline care poate lua măsurile necesare în această situație!”, transmit cei din conducerea PSD.

1 COMENTARIU

  1. […] Ţara arde iar Iohannis și PNL sunt singurii care insistă cu anticipatele! Partidul Social Democrat le cere acestora să renunțe la această obsesie și să asigure stabilitatea țării și siguranța cetățenilor! În acest sens, PSD solicită premierului desemnat ca până joi, la votul de învestitură a Guvernului Cîțu, să-i înlocuiască pe toți cei şapte miniștri […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: PSD le cere lui Iohannis şi PNL-ului să renunţe la obsesia anticipatelor şi să asigure stabilit… […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.