În sfârşit, după 9 luni de la numirea lui Dan Motreanu în funcţia de preşedinte interimar al PNL Giurgiu, au chemat şi ei pe unii jurnalişti la o întâlnire. „Trebuia” să vină Toma Petcu la ei ca să se întâmple minunea asta? În fine.

Subiectele au fost fără număr, fără număr, dar ceea ce ne-a atras atenţia în mod deosebit au fost declaraţiile lui Dan Motreanu referitoare la cei care migrează către PNL.

Cu referire la membrii ALDE, care s-au dus după Petcu, Motreanu(al cărui zâmbet nu prea mai era al lui) a spus că, potrivit protocolului de fuziune, „vechimea” lor în ALDE va fi recunoscută ca „vechime” în PNL.

Măi, fraţilor, dar unde suntem aici, la spital? Domnii şi doamnele cu pricina au făcut rezidenţiat la ALDE şi se pune ca experienţă generală la PNL?

Vă daţi seama că iar o să vă sară în cap toţi vechii liberali pe care îi mai săriţi o tură la împărţirea funcţiilor?

Şi apoi, aşa o să faceţi cu toţi traseiştii? Chiar şi cu cei care au trecut prin 3-6 partide? Le treceţi vechimea la voi, ştergeţi mişcările cu buretele, ieşiţi cu cearşaful (ca la virgine) pe străzi şi strigaţi că-s demni de partidul vostru?

Doamne fereşte, ne daţi premiere după premiere voi, în ţara asta, în judeţul ăsta!

Întrebat şi dacă va primi vreun primar de la altă formaţiune decât PNL sau ALDE, Dan Motreanu a dat-o la întors. Că el e mare susţinător al stopării migraţiei politice a aleşilor locali. Că el nu ia primari, dar, atenţie! ia candidaţi. Adică, altfel se pune problema când primarul, conform legii, îşi termină mandatul şi îşi depune candidatura. Alt „Ariel” şi în acest caz. Că, mot-a-mot, nu mai e primar preţ de câteva luni. E doar candidat. Şi nu se mai pune partidul de la care a venit. Ba chiar, dacă luăm în considerare prima declaraţie a lui Motreanu, sigur o să-i treacă vechimea de la altă formaţiune, la PNL. Cum s-ar zice, te trezeşti la finalul activităţii politice că, de fapt, ai stat 20 de ani doar în PNL.

Un lucru e cert şi confirmă spusele preşedintelui Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, acela că Motreanu habar are de judeţul acesta. Pentru că tocmai el, Dan Motreanu, a recunoscut, azi, în conferinţă de presă: „Nu am reuşit să cunosc mai mult de cinci(5) primari din judeţul Giurgiu!”.

Sfârşit!

Vom reveni cu informaţii despre ce-au spus PNL-iştii giurgiuveni, azi, la conferinţă, inclusiv despre minciunica lui Toma Petcu, cel care a susţinut că alianţa cu PSD era doar pe hârtie şi că, în CJ Giurgiu, PSD ar fi trecut toate proiectele doar cu majoritatea sa( a PSD s-a înţeles).

P.S. Observaţie: Pe vremea… tuturor celorlalţi preşedinţi ai PNL Giurgiu, inclusiv a lui Marin Anton, erau invitaţi la conferinţele de presă ale PNL Giurgiu toţi gazetarii, indiferent de la ce „site-uri” erau. Mulţumim colegilor de la Open TV pentru că au transmis live, pe Facebook, conferinţa menţionată!

1 COMENTARIU

  1. […] În sfârşit, după 9 luni de la numirea lui Dan Motreanu în funcţia de preşedinte interimar al PNL Giurgiu, au chemat şi ei pe unii jurnalişti la o întâlnire. „Trebuia” să vină Toma Petcu la ei ca să se întâmple minunea asta? În fine. Subiectele au fost fără număr, fără număr, dar ceea ce ne-a […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: DE-A RÂSU’ PLÂNSU’: PNL Giurgiu a inventat „Ariel”-ul pentru traseişti! Vechimea din ALDE… […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.