Teatrul “Tudor Vianu” a fost marţi, 11 februarie, gazda conferinţei de lansare a proiectului „Noduri bine conectate Giurgiu-Borovo la reţeaua de transport TEN-T)”, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Interreg V-A România Bulgaria 2014-2020.

La eveniment au participat reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Giurgiu, ai Primăriei Borovo, cei din conducerea celor două instituţii şi membrii echipelor de proiect.

Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea sistemului de transport comun în conectarea eficientă a comunităţilor Giurgiu şi Borovo cu o reţea de transport TEN-T de bază. Practic, cu banii primiţi, Consiliul Judeţean Giurgiu va reabilita şi moderniza Drumul Judeţean 601 Bolintin-Vale-Malu Spart-DN 61, pe o lungime de peste 7,4 kilometri.

“Vă mulţumim tuturor pentru acest nou proiect, pentru că ne-aţi inclus în echipă şi pentru că, împreună, am reuşit să-l câştigăm! Este un proiect foarte important pentru comunitatea noastră şi ştim că şi pentru judeţul Giurgiu este la fel!”, a declarat viceprimarul din Borovo, Valery Borisova.

La rândul său, vicepreşedintele CJ Giurgiu, Lucian Corozel, a prezentat, pe scurt, toate proiectele câştigate de instituţia pe care o reprezintă împreună cu prietenii bulgari, în perioada 2016-2020. Sunt proiecte atât pentru infrastructura rutieră, pentru situaţii de urgenţă, dar şi în ceea ce priveşte administraţia publică.

„Le mulţumesc şi îi felicit pe toţi partenerii noştri, pe membrii echipelor de implementare, deoarece a fost multă muncă! În mod deosebit, doresc să îi mulţumesc doamnei Lili Ganceva pentru tot ceea ce realizează pentru ambele regiuni! Consider că, de fapt, există un al doilea „pod peste Dunăre” şi acesta se numeşte Lili Ganceva!”, a declarat vicepreşedintele Lucian Corozel.

Directorul Euroregiunii Danubius, Lili Ganceva, a replicat: “Viaţa mea este Euroregiunea Danubius. Vă iubesc şi vă respect şi cât timp voi avea putere, energie voi fi colaboratorul vostru!”.

Managerul proiectului lansat astăzi, Mădălina Ghimpeţeanu, a prezentat toate informaţiile despre acesta.

Obiectivele specifice sunt îmbunătăţirea infrastructurii de transport, dezvoltarea unui sistem comun de gestionare a traficului pentru mobilitate inteligentă în zona transfrontalieră Giurgiu-Borovo, dar şi valorificarea experienţei şi cunoştinţelor publice în domeniul măsurilor de siguranţă a traficului în zona transfrontalieră, pentru o mai bună coordonare a sistemelor de transport(…). Acest proiect va ajuta la reconstrucţia reţelei rutiere în zona de frontieră româno-bulgară, ceea ce va permite dezvoltarea durabilă a zonei şi conectarea acesteia la reţelele TEN-T”, a spus Mădălina Ghimpeţeanu.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 5 milioane de euro, din care 2,6 milioane revin judeţului Giurgiu. Durata de implementare este de 36 de luni.

Text şi foto: Cătălina Sfetcu

1 COMENTARIU

  1. […] Teatrul “Tudor Vianu” a fost marţi, 11 februarie, gazda conferinţei de lansare a proiectului „Noduri bine conectate Giurgiu-Borovo la reţeaua de transport TEN-T)”, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Interreg V-A România Bulgaria 2014-2020. La eveniment au participat reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Giurgiu, ai Primăriei Borovo, cei din […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: GIURGIU: Un nou succes româno-bulgar! Un proiect european pentru infrastructura rutieră, lansat of… […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.