Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 5.600 de perechi de încălțăminte,inscripţionate cu numele unei firme cunoscute,susceptibile a fi contrafăcute,pe care un cetățean bulgar a încercat să le introducă ilegal în țară.

Alte 9.800 de articole susceptibile a fi contrafăcute (textile, încălţăminte şi parfumuri) au fost descoperite de poliţiştii de frontieră din cadrul aceluiaşi punct de trecere la sfârşitul săptămânii trecute.

În data de 26.01.2020, la ora 20.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul bulgar P.P., în vârstă de 66de ani, la volanul unui autocamion înmatriculat în Bulgaria, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, încălțămintedin Grecia pentru o societate dinRomânia.

Cu ocazia controlului efectuat în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au descoperit, încompartimentul marfă al autocamionului,cantitatea totală de 5.680 perechi de încălțăminte, inscripţionate cu numele unor firme consacrate, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări,cetățeanul bulgar a declarat că este angajatul firmei de transportși nu avea cunoștință despre faptul că bunurilesunt contrafăcute.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de aproximativ 570.000 euro, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – I.P.J. Giurgiu.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Reamintim faptul că la sfârşitul săptămânii trecute, peste 9.800 de articole susceptibile a fi contrafăcute (textile, încălţăminte şi parfumuri),în valoare totală de aproximativ 300.000 de euro, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră din cadrul aceluiaşi punct de trecere, pe care mai mulţi cetăţeni turci au încercat să le introducă ilegal în ţară”, se arată într-un comunicat de presă al ITPF Giurgiu.

1 COMENTARIU

  1. […] Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 5.600 de perechi de încălțăminte,inscripţionate cu numele unei firme cunoscute,susceptibile a fi contrafăcute,pe care un cetățean bulgar a încercat să le introducă ilegal în țară. „Alte 9.800 de articole susceptibile a fi contrafăcute (textile, încălţăminte şi parfumuri) au fost descoperite de […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: Mii de perechi de încălţăminte, în valoare 570.000 euro- dacă ar fi fost produse de marcă-, c… […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.