Preşedinte executiv al PSD Giurgiu şi vicepreşedinte la nivel central, Marian Mina, a vorbit, recent, în conferinţă de presă, şi despre asumarea răspunderii de către Guvernul Orban pe modificările aduse Legii electorale.

“Nimeni, în istoria Europei, în ultimii ani, nu şi-a permis să modifice legea electorală cu doar câteva luni înainte de un scrutin. Dacă PSD făcea aşa ceva, câţi ieşeau în stradă? Iată că PNL nu ţine cont nici de recomandările Comisiei de la Veneţia, nici de unele decizii ale Curţii Constituţionale a României pe acest subiect. PNL-iştii sunt interesaţi de alegerea primarilor în 2 tururi doar pentru că vor să înceapă cea mai mare ciolaniadă din România. Este la fel şi în ceea ce priveşte preşedintele de consiliu judeţean. Dacă nu vor fi majorităţi(după alegeri, n.r.), vor începe negocierile. Şi atunci, cum rămâne cu voinţa românilor, cu ceea ce au votat ei? De tot ceea ce ne-au acuzat PNL-iştii, de fapt ei fac şi fac înzecit!”, a declarat Marian Mina.

Pe acelaşi subiect, deputatul PSD Cristina Elena Dinu a spus, în cadrul conferinţei de presă amintite, că PNL face un “abuz de putere”.

“PSD a dorit modificarea Legii electorale în acord cu Constituţia României, respectând recomandarea Comisiei de la Veneţia, potrivit căreia nu se face nicio modificare a Legii electorale cu un an înainte de alegeri. Încălcarea acestor reguli înseamnă doar un abuz de putere, un atentat la democraţie, un gest disperat al PNL pentru a prelua toată puterea. Vor alegeri anticipate de frica românilor, pentru că, fără îndoială, la alegerile parlamentare la termen, vor fi sancţionaţi pentru toate măsurile proaste pe care le-au luat până acum, dar şi pentru lipsa măsurile bune pentru România!”, a subliniat Dinu.

Totodată, Elena Dinu a amintit că, în 2008, ultimul an când au fost două tururi la locale, 55% dintre candidaţi au ieşit din primul tur. Apoi, în turul II, peste 70% dintre cei de pe primul loc au câştigat alegerilor. Rămâne, astfel, un procent foarte mic în ceea ce priveşte localităţile care, în turul II, au schimbat primarul . “Este, aşadar, nejustificat cel de-al doilea tur, nici din punct de vedere al investiţiei, al banilor daţi de la bugetul de stat pentru organizarea scrutinului, nici din punct de vedere al infrastructurii angrenate şi, iată, nici politic. Raluca Turcan zicea în 2011 că totul se simplifică, prin organizarea unui singur tur de scrutin, acum s-a răzgândit…”, a mai spus Elena Dinu.

1 COMENTARIU

  1. […] Preşedinte executiv al PSD Giurgiu şi vicepreşedinte la nivel central, Marian Mina, a vorbit, recent, în conferinţă de presă, şi despre asumarea răspunderii de către Guvernul Orban pe modificările aduse Legii electorale. “Nimeni, în istoria Europei, în ultimii ani, nu şi-a permis să modifice legea electorală cu doar câteva luni înainte de un scrutin. Dacă […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: Social-democraţii giurgiuveni, despre modificarea Legii electorale: “PNL vrea să înceapă cea m… […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.