Atunci când dascălul Rodica Bădălău a pornit proiectul educaţional “Aşa DA!”, printre primii care i s-au alăturat, fără vreo obligaţie şi cu tot sufletul, a fost instructorul de dans Mihai Dumitru, cel care, împreună cu fratele său, Ionuţ Dumitru conduc renumitul Club Sportiv Braka.

Sunt doi tineri dansatori de excepţie, campioni în acest sport şi care şi-au dorit să-i ajute şi pe alţi tineri talentaţi să facă performanţă.

Astfel, în martie 2012, Mihai şi Ionuţ, sprijiniţi întru totul de mama lor, au înfiinţat Asociaţia Club Sportiv Braka.

“Braka reprezinta evoluţia naturală a carierei campionilor Mihai si Ionut Dumitru. Braka s-a născut din dorinţa acestor frati de a împărtăşi si altora, cu talent si pasiune, beneficiile acestui sport minunat: Dansul.”, scrie pe pagina de Facebook a Clubului.

Şi, într-adevăr, chiar asta fac cei doi campioni.

Câştigă împreună cu sportivii lor concursuri naţionale şi internaţionale, an de an, făcând, astfel, ca de judeţul Giurgiu să se vorbească la superlativ, din acest punct de vedere, peste tot. Ei ne reprezintă cu cinste oriunde merg şi mai mult decât a-i instrui pe copiii şi tinerii din Bolintin, Malu Spart, chiar din Ilfov, cei doi fraţi se implică voluntar în nenumărate activităţi. Fie că vorbim de serbări ale şcolilor, spectacole organizate de autorităţile locale, spectacole dedicate Sărbătorilor de Iarnă sau de Paşti, diverse alte evenimente culturale, iată- proiecte educaţionale pentru copiii romi şi nu numai, Mihai şi Ionuţ Dumitru sunt mereu acolo şi dau, ca întotdeauna, tot ce este mai bun din ei. Şi asta îi învaţă şi pe copiii şi tinerii pe care-i pregătesc.

Am avut ocazia să-i văd pe câţiva dintre dansatorii instruiţi de fraţii Dumitru, la spectacolul din septembrie, de la Bolintin Vale, organizat cu ocazia Sfintei Maria Mică, respectiv Ziua Romilor.

Sunt extraordinari toţi! Se vede şi se simte pasiunea pentru dans atât a lor, dar şi a instructorilor lor, vorbim despre disciplină şi respect, talent şi implicare, seriozitate şi bucurie, joacă şi muncă, totodată. Pentru că doar toate acestea, îmbinate, pot da rezultate de excepţie, aşa cum au cei de la Clubul Sportiv Braka.

Apoi, în cadrul aceluiaşi spectacol, a fost prezentat un dans tradiţional al copiilor romi, pregătit într-un timp foarte, foarte scurt, însă cu succes, la fel cum a fost şi serbarea în aer liber, dedicată Crăciunului, organizată la Bolintin, joi, 19 decembrie.

Pentru tot ceea ce realizaţi în cadrul Asociaţiei Club Sportiv Braka, pentru activităţile voluntare, pentru spectacole memorabile, pentru rezultate la nivel naţional şi internaţional, judeţul Giurgiu SE MÂNDREŞTE CU VOI! Felicitări!

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.