Senatorul social-democrat giurgiuvean Cristian Marciu a participat, joi, 19 decembrie, la conferinţa de presă a PSD Giurgiu şi a vorbit despre cele două mari programe naţionale de dezvoltare a localităţilor din România, PNDL şi Fondul de Investiţii.

“Doresc să îmi exprim şi eu nemulţumirea faţă de reducerea fondurilor ce vor fi alocate pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală, care, în 2020, vor fi mult mai mici faţă de 2018, respectiv 2019. Cei de la PNL încă nu au înţeles că acest Program era menit să dezvolte localităţile rurale şi oraşele mici, reducând decalajul faţă de marile oraşe care au surse financiare suficiente pentru a se dezvolta. De asemenea, criticăm şi modificările aduse Ordonanţei 114 ce vizează şi Fondul Naţional de Investiţii şi Dezvoltare(stoparea acestuia, n.r.). Foarte multe proiecte aveau în vedere introducerea reţelelor de gaze naturale în localităţi. Asta însemna, inclusiv, o reducere a tăierilor masive de păduri. Se găsiseră şi surse de finanţare pentru FNID. Consider că sistarea acestui program va avea şi efecte juridice, întrucât au fost deja semnate contracte de finanţare cu unele unităţi administrativ-teritoriale!”, a declarat senatorul PSD de Giurgiu.

Totodată, Cristian Marciu a făcut o comparaţie între programele de guvernare ale PNL, respectiv PSD.

“Primul nu este decât o înşiruire de fraze, “vom face”, pe când cel al PSD era bazat pe cifre concrete şi avea la baza şi sursele de finanţare, pentru infrastructură, sănătate, educaţie, cultură, apărare. Guvernul Orban nu a înţeles sau pur şi simplu nu vrea să citească proiectul de buget al PSD pentru 2019(…). Noi, PSD, vom face o Opoziţie activă şi vom lua toate măsurile astfel încât România să nu se ducă pe tobogan în jos, din punct de vedere economic, iar nivelul de trai al românilor să nu scadă dramatic!”, a mai declarat Cristian Marciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.