În cadrul unei conferinţe de presă, joi, 19 decembrie, purtătorul de cuvânt al PSD Giurgiu, dascălul Mirela Delea a declarat că actualul Guvern, condus de PNL-istul Ludovic Orban, a dat cea mai grea lovitură Educaţiei, prin alocarea unui buget insuficient, în anul ce vine.

“Educaţia şi Cercetarea primesc împreună 2,7% din PIB, în proiectul Bugetului pe 2020, adică cea mai mică alocare din istoria recentă pentru acest domeniu. Iar acest lucru se întâmplă la 3 săptămâni după ce profesorul Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale şi la o lună şi jumătate de la prima şedinţă de Guvern a Cabinetului Orban, desfăşurată cu liderul de la Cotroceni la prezidiu. Cea mai mică alocare bugetară vine, paradoxal, într-un guvern instalat şi chemat frecvent la Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis, al cărui principal  proiect anunţat în cele două mandate a fost… România Educată, a spus Mirela Delea.

De asemenea, ea a amintit faptul că majorarea salariilor profesorilor, prevăzută pentru septembrie 2020, nu este inclusă în proiectul de buget.

“Premierul Orban a spus că nu crede că există resurse pentru a susţine aceste creşteri şi că profesorii ar trebui să înţeleagă. Domnule Orban, nu este treaba cadrelor didactice să înţeleagă situaţia bugetară, asta este treaba şi obligaţia Guvernului, aceea de a găsi resursele necesare. Aşa cum a făcut Guvernul PSD care a găsit bani pentru creşteri salariale în domeniile prioritare, Educaţia şi Sănătatea”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD Giurgiu.

Profesorul Mirela Delea a mai anunţat şi că Guvernul PNL opreşte investiţiile în infrastructura şcolară. Astfel, reprezentanţii Executivului au anunţat că vor fi oprite plăţi de peste 146 de milioane de lei pentru 187 de obiective de investiţii, sub pretextul că au fost găsite nereguli.

“Soluţia nu este să blochezi investiţiil, ci să găseşti modalităţi de a fi continuate, eliminând eventuale nereguli. Să nu uităm că în Programul Naţional de Dezvoltare Locală, în 2019, sunt în finanţare 4.518 obiective de investiţii, pe PNDL I, 2.656 fiind deja finalizate. Pe PNDL II, sunt finanţate 7.273 de obiective şi finalizate 732. Toate acestea sunt făcute pentru copiii noştri, pentru condiţii mai bune de învăţare”, a mai spus Mirela Delea.

Dascălul giurgiuvean a amintit şi câteva dintre măsurile luate în Guvernarea PSD pentru Educaţie. “Vorbim despre majorări succesive ale salariilor profesorilor. Faţă de 2016, veniturile nete ale dascălilor au crescut în medie cu 57.6 procente. Au fost construite 90 de creşe şi grădiniţe şi au fost modernizate 115 unităţi de învăţământ. Peste 80.000 de elevi din licee profesionale primesc burse din fonduri europene, iar Ministerul Educaţiei a plătit în totalitate sumele reprezentând hotărârile judecătoreşti restante sau scandente în 2019. Au fost accesate 5 milioane de euro pe POCU pentru creşterea calităţii învăţământului superior şi alte 3,37 de milioane fonduri europene pentru educaţie de calitate în creşe, la nivel naţional. Au fost reînfiinţate şcolile de meserii şi Centrul Naţional de Învăţământ şi, să nu uităm, a fost asigurat accesul gratuit în creşe pentru cel puţin 30.000 de copii!”, a declarat Mirela Delea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.