În luna septembrie a acestui an, unii dintre copiii romi pe care dascălul Rodica Bădălău i-a cucerit iremediabil, în cadrul proiectului său de suflet „Aşa DA!”, ofereau un moment artistic, la un eveniment organizat cu ocazia Sfintei Maria Mică şi Zilei Romilor. Era practic, primul rezultat „palpabil” al proiectului Rodicăi Bădălău, susţinută de autorităţi locale, de prieteni, de familie, de întreaga comunitate din Bolintin, de români şi romi, împreună!

Prietenia şi colaborarea lor a continuat, aşa cum era de aşteptat, iar seara trecută a devenit de neuitat pentru toţi cei implicaţi.

Astfel, în curtea bunicului unuia dintre copii din proiectul „Aşa DA!”, „în Cartier”, cum este cunoscută zona respectivă, a avut loc prima serbare în aer liber la care au participat peste 100 de copii şi adulţi, eveniment dedicat Sărbătorilor de Iarnă.

Într-o atmosferă de poveste, copiii romi din Bolintin Vale au spus colinde, au cântat, au dansat, au fost fericiţi!

Alături de ei, seara trecută, au fost şi senatorul Niculae Bădălău, primarul din Bolintin Daniel Trăistaru, împreună cu mai mulţi colegi din administraţie, Curt Marian- reprezentantul comunităţii romilor din Bolintin, şi, desigur, Mihai Dumitru, antrenor al Clubului Sportiv Braka.

„A fost foarte frumos! Copiii ne-au încântat sufletele cu cele mai frumoase colinde, cu dansuri tradiţionale, am făcut foc de tabără, am avut şi un magician- surpriza serii! Şi, bineînţeles, a venit şi Moş Crăciun cu daruri pentru toţi copiii! Le mulţumesc tuturor celor care au fost prezenţi la serbarea noastră, le mulţumesc copiilor pentru toate eforturile, pentru dăruirea, pentru implicarea lor! Sunt mândră de ei şi le sunt recunoscătoare tuturor celor care ne-au sprijinit în proiectul nostru „Aşa DA!”, ne-a declarat dascălul Rodica Bădălău.

Felicitări, tuturor, Sărbători de Poveste şi la cât mai multe astfel de acţiuni prin care arătaţi lumii întregi că se poate, că sunteţi un exemplu de “AŞA DA!”.

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.